Dan Andronic va fi audiat în Comisia SRI

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a afirmat marţi, la Parlament, că jurnalistul Dan Andronic va fi audiat săptămâna viitoare, în cadrul Comisiei, în legătură cu afirmaţiile pe care acesta le-a făcut cu privire la turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009. Ţuţuianu a ţinut să precizeze că o implicare a Serviciului Român de Informaţii şi a DNA în procesul electoral ar fi „foarte gravă” şi nu ar face altceva decât să submineze bazele democratice ale statului.

„După îndelungi consultări, am constatat cu toţii că nu avem în articolul publicat elemente suficiente care să ne contureze implicarea SRI în procesul electoral, dar am considerat că este util să îl invităm pe Dan Andronic în cursul săptămânii viitoare la audieri pentru a veni cu date şi informaţii precise. Vă precizez că noi vom verifica doar ceea ce are legătură cu SRI, dacă vor fi elemente care privesc activitatea altor instituţii, evident că este competenţa Parchetului de pe lângă ICCJ, şi nu comisiei noastre”, a completat preşedintele Comisiei de control al SRI.

Chestionat dacă se gândeşte să cheme la audieri şi alte persoane, Adrian Ţuţuianu a spus că această chestiune urmează să fie stabilită, în condiţiile în care, deocamdată, există „doar o  poveste ambalată frumos”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare