Daily Mail: Toate jocurile se opresc – În interiorul rămăşiţelor bântuite ale cazinoului în curs de prăbuşire al României

Articol din THE DAILY MAIL de Katie Amey

Considerat cândva un Monte Carlo al ţării, nişte rămăşiţe abandonate sunt acum tot ce a rămas din maiestuosul Cazino Constanţa al României.

Cocoţat pe o faleză care se ridică deasupra Mării Negre, formele şi detaliile în stil art deco ale impresionantei construcţii sunt încă intacte, în ciuda faptului că a fost închisă cu decenii în urmă. Întreţinerea masivei clădiri era pur şi simplu prea scumpă, astfel că, după ce şi-a schimbat proprietarul de mai multe ori de-a lungul anilor, în cele din urmă a fost închisă în 1990.

Fotograful francez Romain Veillon a fost inspirat de această frumuseţe în paragină, după ce a dat din întâmplare peste Cazino Constanţa în timp ce vizita Europa de Est.

Comandat de către regele Carol I, cazinoul a fost construit între 1904 şi 1910 de către arhitectul român Petre Antonescu. El spera iniţial să aducă un omagiu tradiţiilor artistice ale ţării, însă a renunţat ulterior la acele planuri pentru a ridica în schimb un palat în stil Art Nouveau, mai potrivit pentru La Belle Epoque.

S-a ţinut cont de cele mai mici amănunte, până la ferestrele unice în formă de scoică şi accentele baroce de secol 18.

În cele din urmă cazinoul a ajuns să devină un simbol al oraşului de la malul mării, iar la Monte Carlo, în Monaco, s-a construit o clădire similară.

Localizat în ceea ce era cândva cel mai important port al României, cazinoul s-a dovedit a fi o atracţie majoră pentru capetele încoronate şi elitele Europei, devenind o destinaţie preferată a acelora care obişnuiau să viziteze Riviera franceză. Cu toate acestea, condiţiile dificile prin care a trecut ţara în secolul 20 au făcut ca acest cazinou să treacă prin mâinile mai multor proprietari – şi în cele din urmă să cadă în paragină.

Pe timpul celui de al doilea război mondial a fost folosit pentru scurt timp drept spital, iar în vremea regimului comunist el a fost transformat în restaurant.

Clădirea a fost formal şi definitiv închisă în 1990. De atunci, au existat mai multe tentative de restaurare, însă tot abandonată a rămas, deşi autorităţile nu au făcut prea mule eforturi pentru a împiedica accesul persoanelor înăuntru.

Deţinut în prezent de municipalitatea Constanţei, conform site-ului Messy Nessy Chic, Uniunea Europeană ar fi acordat în 2013 10 milioane de euro pentru un proiect de restaurare, fiind de aşteptat ca lucrările de renovare să înceapă în toamna lui 2015.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flydubai suspendă zborurile către și din Tel Aviv până pe 30 aprilie

    Compania aeriană Flydubai, cu sediul în Dubai, a anunțat...

    Zelenski: Aliații europeni mă șantajează

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat astăzi aliații europeni...

    DUPĂ CE EUGEN ȘERBĂNESCU A FOST ACHITAT PE FAPTA NU EXISTĂ, VA APROBA CURTEA DE APEL NOUL ABUZ AL DNA?

    După ce diplomatul, publicistul, dramaturgul Eugen Șerbănescu a fost achitat pe...

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Articole relationate

    Categorii populare