spot_img
joi, 18 decembrie, 2025
7.7 C
București

Daea la proiectul de irigații Crivina – Vânju Mare, în judeţul Mehedinţi:Termenul de execuţie de 36 de luni va putea fi comprimat

Punerea în aplicare a Programului de reabilitare a sistemului de irigaţii trebuie să se facă ceas de ceas şi zi de zi, fără întrerupere, a scris duminică, pe Facebook, ministrul Agriculturii, Petre Daea, adăugând că este important „să nu mai distrugem şi să păstrăm ceea ce facem”.

„După cum se cunoaşte, în şedinţa de Guvern din data de 3 august 2022, a fost aprobat Programul Naţional pentru Infrastructura principală de irigaţii. Conform prevederilor Legii 136/2022 trebuie să ajungem până în 2027 la 2,6 milioane ha suprafaţă irigabilă, pentru care s-a prevăzut suma de 1,5 miliarde euro de la bugetul naţional. Punerea în aplicare a Programului de reabilitare a sistemului de irigaţii trebuie să se facă ceas de ceas şi zi de zi, fără întrerupere. Aşa că, astăzi, duminică, 7 august 2022, împreună cu directorul general al ANIF, Cornel Popa, am fost la amenajarea Crivina – Vânju Mare, în judeţul Mehedinţi, pentru a vedea stadiul lucrărilor începute în data de 21 iulie 2022. În urma discuţiilor purtate cu constructorul la faţa locului, am putut ajunge la concluzia că termenul de execuţie de 36 de luni va putea fi comprimat, ceea ce este de dorit şi apreciat”, a transmis ministrul Agriculturii pe reţeaua de socializare.

În acest context, Daea a afirmat că nu poate ignora distrugerile făcute de-a lungul anilor, „nesăbuinţa şi lipsa de acţiune se pot vedea prin vegetaţia forestieră care a ocupat întreaga secţiune a canalului”.

„Văzând staţia de pompare de la Tigănaşi şi canalul de aducţiune de 12 kilometri, care au intrat în programul de reabilitare, derulându-se acum lucrările de curăţire a secţiunii de scurgere, nu poţi trece cu vederea peste distrugerile făcute de-a lungul anilor. Nesăbuinţa şi lipsa de acţiune se pot vedea prin vegetaţia forestieră care a ocupat întreaga secţiune a canalului. Canalele au fost avariate, staţiile de punere sub presiune devastate, practic a fost scos din funcţiune întregul sistem. Acum trebuie să investim, curăţând secţiunea de scurgere, impermeabilizând canalele, înlocuind agregatele cu altele cu consum mai mic de energie şi să punem în funcţiune infrastructura secundară folosind bani europeni. Lucrările de reabilitare au început, timpul de execuţie este stabilit! Important este să avem grijă şi să păstrăm ce facem! Să nu mai distrugem!”, a mai scris ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tucker Carlson: Trump va declara război Venezuelei

    Jurnalistul american Tucker Carlson, vorbind în cadrul podcastului Judging...

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației reclamă probleme la Airbus 320

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a solicitat...

    Meloni: Nu vom trimite trupe in Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat că Roma nu...

    Europarlamentarul Dan Motreanu: Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur

    Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur....

    Un drum esențial pentru Banatul Montan a fost finalizat

    Moș Crăciun a venit și în Caraș – Severin....

    Articole relationate

    Categorii populare