spot_img
13.8 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAnalizeCumpărăturile saudite de coronavirus

Cumpărăturile saudite de coronavirus

-

De la începutul crizei Covid-19, Riyadul a investit peste 7 miliarde de dolari în acțiuni la marile companii occidentale: companii aeriene, companii petroliere, fotbal, hoteluri, toate afectate grav din punct de vedere economic de criza coronavirus, transmite RFI.

Ce au în comun clubul de fotbal Newscastle, compania petrolieră British Petroleum din Marea Britanie, Facebook, compania farmaceutică Pfizer sau chiar compania Walt Disney? Toate aceste companii se află pe „lista de cumpărături” a Fondului Suveran de Investiții saudit, care și-a intensificat masiv activitatea internațională de la începutul pandemiei Covid-19.

- Advertisement -

Financial Times a relatat recent că Fondul Suveran de Investiții saudit a cheltuit 7,7 miliarde de dolari în trei luni în speranța că va face afaceri profitabile pe seama dificultăților financiare cu care întreprinderile se confruntă în această perioadă de criză economică.

Conform documentelor financiare transmise de autoritățile de la bursele de valori americane, consultate de Financial Times, unul dintre cele mai importante pariuri făcute de Riyad au fost investițiile de 827,8 milioane de dolari în compania BP și de 713, 6 milioane în fabricantul american de avioane Boeing, afectat grav de criza din transportul aerian internațional.

- Advertisement -

O acțiune concertată, care a început în aprilie

Companiile vizate de Fondul de Investiții Publice, care dispune de un buget cât pentru finanțarea unui război, în valoare de 325 miliarde dolari, stârnesc un interes deosebit pentru  investitorii saudiți. Este vorba despre  transportul aerian, petrol, sport sau industria hotelieră, inclusiv lanțul hotelier Marriott,  sectoare care au avut mult de suferit în perioada de carantină. Fondul de Investiții a cumpărat acțiuni în valoare de nu mai puțin de un miliard de dolari la compania americană de croaziere Carnival și compania californiană Live Nation care organizează concerte, două companii ale căror acțiuni la bursă au scăzut masiv de la începutul carantinei.

Regatul saudit a creat, la jumătatea lui martie, o echipă de analiști care au primit misiunea specială de a identifica afacerile profitabile, transmite canalul american de economie Bloomberg.

Arabia Saudită a început foarte devreme să cumpere acțiuni la preț scăzut. De la începutul lui aprilie, în perioada în care țările europene abia începuseră să introducă măsurile de izolare, Fondul Public de Investiții cumpărase deja acțiuni la 4 dintre cele mai importante companii petroliere mondiale (Shell, Total, Eni Italia, Equinor Norvegia). Sectorul energetic a fost atunci puternic lovit de efectul declinului economic cauzat de pandemie și de războiul prețurilor petrolului… inițiat de altfel chiar de Arabia Saudită.

Primele investiții saudite în perioada pandemiei Covid-19 au trezit bănuieli în rândul observatorilor. De fapt, Fondul Suveran nu are capacitatea de a „paria” pe evoluția prețului petrolului, fiindcă mandatul său oficial prevede studierea diverselor surse de venit din Regatul saudit pentru a-l face mai puțin dependent de aurul negru. Creșterea capitalului celor patru companii petroliere a fost „semnalul care anunța schimbarea de strategie de către Fondul de Investiții Publice”, subliniază Wall Street Journal.

Abu Dhabi și Qatar procedează la fel

Dar acești investitori nu se mulțumesc să cumpere la prețuri mici în speranța că vor ajunge la o plusvaloare când va reîncepe activitatea. Riyadul se interesează totodată de potențialii „câștigători” de pe urma crizei. Astfel, Fondul Suveran a investit aproximativ 80 milioane dolari în Pfizer, una dintre companiile farmaceutice care lucrează la un vaccin și la mai multe tratamente pentru combaterea Covid-19. A investit totodată în compania Walt Disney care a avut mare succes odată cu lansarea în plină carantină a platformei VOD Disney +.

„Căutăm activ oportunități atât în Arabia Saudită cât și pe scena internațională fiindcă acestea ar putea genera rentabilități financiare interesante în ceea ce privește investițiile pe termen lung”, a declarat publicației Wall Street Journal un purtător de cuvânt de la Fondul de Investiții Publice.

Intenția Arabiei Saudite de a profita de situație reprezintă o oportunitate neașteptată pentru întreprinderile grav afectate de probleme de buget pe măsură ce economia mondială își încetinește activitatea. Financial Times amintește de faptul că Regatul saudit a început să investească „într-un moment în care nimeni nu dorea să se implice”.

Chiar dacă nu au reușit să convingă Riyadul, aceste întreprinderi au mereu speranța că pot „să plece urechea” la țările vecine din regiune. „Vă prezentăm toate oportunitățile în țările din Golf care pot face afaceri excelente”, menționează un bancher de investiții londonez, întrebat de Financial Times. Mubadala, unul dintre vehiculele de investiții publice dintre cele mai active la Abu Dhabi, și Fondul Suveran din Qatar sunt pregătiți să-și scoată cecurile, conform cotidianului financiar britanic. „Fiecare își pregătește lista de cumpărături”, confirmă un investitor activ în Golf, citat de Financial Times.

Istoria se repetă ?

Această goană după companiile aflate în dificultate amintește de criza financiară din 2008. Arabia Saudită, Qatarul și chiar Abu Dhabi au investit atunci miliarde de dolari în agențiile imobiliare britanice, în băncile americane sau în fabricanții germani de automobile.

Dar contextul este diferit de această dată. În 2008, țările din Golf erau mai puțin expuse creditelor neperformante care au condus la eșecul sistemelor bancare american și european. Consecințele economice ale pandemiei actuale nu scutesc pe nimeni, iar degringolada prețurilor petrolului pune în dificultate finanțele celor mai bogate monarhii petroliere.

Situația este evidentă mai ales în Arabia Saudită. „Regatul saudit nu s-a mai întâlnit cu o asemenea criză- nici pe plan sanitar și nici pe plan financiar- de decenii”, a declarat Mohammed al-Jadaan, ministrul Finanțelor pentru canalul de televiziune Al Arabya. Riyadul a fost nevoit să ia măsuri fără precedent în aceste ultime săptămâni pentru a-și salva economia. Guvernul a decis să apeleze la rezervele sale financiare și în consecință acestea au scăzut cu aproape 30 miliarde dolari într-o lună.

Cu un disponibil de încă 480 miliarde de dolari, nu există însă motive de îngrijorare. Aceste 30 miliarde cheltuite au obligat Riyadul să-și sporească atenția în materie de deficit bugetar. „Cea mai mare parte dintre economiști afirmă că pentru finanțarea planului de relansare, țara trebuie să lase deoparte pentru moment sau chiar să anuleze anumite proiecte ale prințului moștenitor Mohammed Bin Salman pentru reformarea Arabiei Saudite”, remarcă Wall Street Journal.

Pe lângă costul economic imens, criza coronavirusului riscă, politic vorbind, să-l coste mult pe prințul moștenitor care a susținut deseori că prin legitimitatea și capacitatea sa poate face țara mai modernă fără a depinde atât de mult de aurul negru.

Traducere de Smaranda Teodoriu, după articolul publicat de France24

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img