de Andrei Bădin
Doamna Mungiu Pippidi are opinii și e bine că le are. Fiecare dintre noi are dreptul să spună tot ce îi crede prin cap. Argumentat, neargumentat, nu are nici o importanță, România e țara unde toți știu tot despre tot și nimic de fapt.
Doamna Pippidi cere să se condamne cash-ul in România. În plus și ca ANAF să publice veniturile tuturor românilor (nota bene: pentru asta va trebui un personal bugetar important, dar să nu ne pierdem in detalii deoarece va sta doamna să pună pe net declarațiile de avere a peste 15 milioane de români. Îi urăm succes, prin 2700 va termina). La cash doamna Mungiu va trebui să stea insă in colțul uliței din sat pe post de bancomat cu bulanul in mână și să „amendeze” proletar țăranul care are bani in buzunar din vânzarea de pătrunjel nedeclarați la fisc. Si avem multe sate….Dar, repet, să nu ne pierdem in detalii… E ușor de dat din gură și prostia, din păcate, nu doare!
Dar ce va face doamna Mungiu in orășele și orașe (dar nu numai). Oamenii au muncit, și-au făcut apartamente, căsuțe, vile, fac copii, au părinți bolnavi. Caută o bonă, o femeie să le facă curat in casă sau una care să aibă grijă de părinți. Aceste categorii nu lucrează cu cardul. Sunt prost reglementate in România, nu se fac deduceri prin asigurări de exemplu pentru cei vârstnici cum e in alte țări. O femeie pentru curățenie îți ia in București minim 6 milioane pentru o zi de muncă dacă o știi de mult (prostia aia cu punctele mai mult încurcă decât descurcă). O femeie care să aibă grijă de un bătrân nu merge sub 1000 de euro și asta dacă ai noroc (aici ar trebui să fie scăzute drept deduceri). De bone nu mai zic, dar acolo s-au inventat filipinezele și e pe contract de muncă, dar contribuția personală e importantă dacă vrei să fie bine. Dacă mai ai și o grădină chestiunea se complică mai mult. Bașca dacă ți se strică o chiuvetă nimeni nu îți va tăia factură.
România reală nu e surprinzătoare. Dar e o realitate de care trebuie să ținem cont când dăm din gură. Uruguay și alte bazaconii sunt pentru prostit proștii. La bancomat, Bobor! Altfel stă doamna pe autostradă (din fericire am început să mai facem) cu bulanul in mână și dacă nu ai card nu treci. Ar fi de râs, dar e de plâns. Amin!
