Cum se simte eroul de 13 ani din Livezi

Starea copilului de 13 ani, din Livezi, care a suferit arsuri după ce a încercat să îşi salveze bunicii din incendiul care le cuprinsese locuinţa, în urma exploziei unei butelii, este bună, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, unde se află internat.

„Are arsuri de gradul I şi II prin contact cu flacăra, pe 10% suprafaţă corporală. Este internat pe secţia de Chirurgie, este îngrijit de un medic specialist de Chirurgie pediatrică. Este în stare generală bună, rănile sunt superficiale, este în stare bună”, a arătat referentul de presă al spitalului, Kiss Edit.

Numeroase mesaje de încurajare i-au fost transmise băiatului, în ultimele ore, prin intermediul Facebook, în urma unei iniţiative a prefectului judeţului Harghita, Szabó Zsolt, care l-a numit „erou” pe Adrian, băiatul de 13 ani care a sărit în foc, în încercarea de a-şi salva bunicii, cu care locuia.

Prefectul i-a rugat pe toţi cei care doresc să îi trimită gânduri de încurajare şi a promis că va tipări mesajele şi i le va înmâna copilului.

De luni seara, aproximativ 180 de persoane din întreaga ţară i-au trimis mesaje lui Adrian, printre ei numărându-se şi europarlamentarul Dacian Cioloş.

„Dragă Adrian, ai făcut tot ce a fost omeneşte posibil. Dumnezeu a vrut să-i ia pe bunicii tăi la El azi. Tu ai multe de făcut în viaţă, pentru tine, pentru cei dragi, dar şi pentru memoria dragilor tăi bunici. E important să te faci bine şi să-ţi trăieşti viaţa cu rost, aşa cum cu siguranţă bunicii tăi şi-o doreau şi ei pentru tine. Mulţi oameni buni sunt alături de tine. Însănătoşire grabnică. Cu drag, Dacian”, este mesajul transmis de europarlamentarul PLUS.

Adrian şi-a pierdut, luni, bunicii cu care locuia în satul Livezi, după ce un incendiu le-a cuprins casa, în urma exploziei unei butelii. El a încercat să îi salveze şi s-a ales cu arsuri, fiind transportat la spital.

Primarul comunei Mihăileni, Izsák-Székely Lóránt, a precizat, pentru AGERPRES, că instituţia pe care o conduce va aloca, în cursul zilei de miercuri, un ajutor de urgenţă în acest caz. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare