Cum să faci afaceri în România, fără niciun angajat și fără să plătești taxe și impozite: Cazul About You

Una din temele de dezbatere cele mai aprinse din ultimii ani este legată de felul în care ar trebui impozitate marile companii tehnologice. Europa le numește GAFA, care este un acronim al firmelor Google, Apple, Facebook și Amazon.

RELATAREA RFI

Marea întrebare este cum se pot impozita aceste companii tehnologice? Comisia Europeană caută soluții de câțiva ani. Tema a fost, de exemplu, și în atenția întâlnirii G20 de anul acesta din Japonia. Astfel, unele state propun ca taxarea să se facă nu în funcție de prezența fizică a firmelor, nu în funcție de locul unde se află birourile companiilor, ci de țara în care se obțin veniturile.

Mesajul transmis de grupul țărilor industrializate G20 a fost acela că până anul viitor se va ajunge la un acord privind taxarea acestor companii, cu precizarea că Statele Unite s-au opus în mod constant asupra unei înțelegeri pe această temă. Administrația de la Washington pledează pentru o taxare mai amplă, nu doar a companiilor de tehnologie.

Subiectul poate părea teoretic. Dar tema are o serie de valențe cât se poate de practice. Astfel, recent, un întreprinzător român cu afaceri în domeniul retailului mi-a povestit că de o bună bucată de vreme apelează la canale de marketing exclusiv online. Adică, prin intermediul unei companii de tehnologie internațională.

Plata activității de marketing se face foarte simplu și clar: compania primește o factură din afara țării și un cont de la o bancă din afara României în care se face plata.

Este un bun exemplu pentru a înțelege cum funcționează companiile de tehnologie și care sunt motivele pentru care statele doresc să impoziteze o parte din veniturile obținute pe o piață, indiferent dacă firma are sau nu un sediu înregistrat în statul respectiv. Este exact tema discuției intense care se poartă în Europa și în economia globală.

Dar, lucrurile nu se opresc aici. Dincolo de serviciile de marketing ale unei companii de tehnologie, situația poate fi și mai interesantă, dacă nu mai complicată.

De exemplu, la începutul lunii octombrie a.c. și-a făcut intrarea pe piața românească un grup german de comerț online, sub brandul About You. Compania activează în domeniul vânzărilor online de produse de îmbrăcăminte și încălțăminte. Brandul german face parte din grupul Otto, una din cele mai mari companii de e-commerce de la nivel european și global cu operațiuni în 20 de țări.

Este vorba, deci, despre un jucător important care intră pe piața românească. Și cu ambiții pe măsură. Conform, cotidianului economic „Ziarul financiar”, compania germană își propune să devină într-un an de zile lider pe piața de retail de produse de modă din România.

Obiectivul este de înțeles, dar informația interesantă abia acum urmează. Și anume că grupul german dorește să devină lider de piață fără să aibă vreun depozit logistic în România și, mai mult, fără să aibă vreun angajat în țară. Pe cale de consecință, fără să plătească vreo taxă sau impozit în țara de unde obține venituri. Și fără să plătească măcar taxa pe valoarea adăugată.

Am scris de nenumărate ori despre digitalizare, despre schimbările pe care le aduce noua economie. O susțin în continuare. Acum, însă, ne aflăm în fața unui exemplu foarte concret. O companie care primește comenzi, livrează și încasează din afara țării fără ca pe teritoriul României să aibă vreun angajat sau vreo unitate logistică.

Este limpede că noile tendințe din economie nu se pot opri. Iar din noua economie fac parte și companiile de comerț online internaționale. Consumatorii pot fi mulțumiți. Dar afacerile locale sunt în mare pericol. De aceea, statele se pot considera îndreptățite să taxeze o parte din veniturile obținute de companiile tehnologice pe teritoriul lor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul polonez al Apărării nu acceptă numele fasciștilor pentru unitățile armatei ucrainiene

    Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosinjak Kamis, a declarat...

    Sfârșitul politic al lui Voronin

    Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a demisionat...

    Meloni in război cu mai multe capitale europene

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni nu a participat la mai...

    Finlanda va dobori dronele ucrainiene

    Ministrul apărării al țării a declarat că, din moment...

    Superbul parc Aluniș din Drobeta Turnu Severin prinde contur

    La aproape un an de la debutul lucrărilor, proiectul...

    MAI DĂM NISTE MILIARDE UCRAINEI: 70 miliarde de euro de la NATO pentru Zelenski

    Țările NATO iau în considerare un nou ajutor financiar...

    Eminența cenușie de la Kremlin anunță investiții comune ruse americane

    Oportunități de investiții comune între Rusia și Statele Unite...

    Articole relationate

    Categorii populare