Trump: Am pierdut 5 miliarde de euro la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că preşedinţia l-a costat între două şi cinci miliarde de euro, bani pe care i-ar fi câştigat dacă ar fi continuat să îşi conducă afacerile în loc să intre în politică, relatează agenţia de presă Reuters, care menţionează însă că liderul de la Casa Albă nu şi-a susţinut afirmaţia prin dovezi.

Dar, „dacă ar fi să o fac din nou, aş face-o din nou instant, deoarece cui îi pasă? Dacă îţi permiţi, ce mai contează?”, a declarat el presei.

„Indiferent dacă am pierdut două miliarde de dolari, cinci miliarde de dolari sau mai puţin, nu contează. Nu-mi pasă. Fac asta pentru ţară. O fac pentru oameni”, a mai spus Trump.

Nu există însă dovezi că Trump a pierdut miliarde de dolari de când a devenit preşedinte. Averea sa netă de 3,1 miliarde de dolari a rămas neschimbată faţă de anul trecut, a scris în martie revista Forbes.

După ce Trump a făcut o declaraţie similară în august, Forbes a scris că preşedintele „nu pierde 3-5 miliarde de dolari”, deoarece „câştigul său este departe de a ajunge la trei miliarde de dolari”.

Deşi averea personală a lui Trump a rămas constantă în ultimul an, el a urcat în lista Forbes a celor mai bogaţi oameni din lume, în contextul în care zeci de magnaţi au suferit pierderi financiare, iar asta în timp ce holding-urile sale imobiliare şi-au păstrat mai bine valoarea.

Spre deosebire de alţi preşedinţi americani recenţi, Trump a refuzat să îşi facă publice returnările de taxe pe venit şi s-a luptat cu Congresul şi cu instanţele să îşi ţină secretă situaţia financiară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Cine era in avionul militar american care a aterizat la Moscova: ȘEFUL CIA

    Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit în Rusia, relatează...

    Articole relationate

    Categorii populare