Cum s-au certat Ghiță și Kovesi pe arestarea lui Ilie Sârbu: DNA a dosit dosarul socrului lui Ponta

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă spune că relaţiile cu Laura Codruţa Kovesi s-au răcit în anul 2014, când procurorul şef al DNA s-ar fi implicat în campania electorală, prin întocmirea de dosare penale.

“În campania electorală (n.r.: din 2014), Kovesi, implicându-se adânc, fără nicio dovadă, l-a arestat pe Ilie Sârbu, la Timişoara, şi l-a cărat cu maşina. Ilie Sârbu fiind familia unuia dintre candidaţi. Credeţi că am felicitat-o?”, a declarat Sebastian Ghiţă, la România TV.

Întrebat ce i-a spus, Sebastian Ghiţă susţine că i-a atras atenţia că se implică în campania electorală.

“I-am spus<< Codruţa, tu îţi bagi nasul în campania electorală, nu prosteşti pe nimeni. Eşti doar sluga unora>> ”, a mai afirmat Ghiţă.

Fostul parlamentar spune că procurorul şef al DNA a insistat că e greşeala unor procurori din ţară.

Cert este că DNA a ascuns dosarul lui Sârbu.

“<<Un procuror tâmpit la DNA Braşov>>, la Ploieşti Onea era tâmpit. Dintr-o dată se tâmpeau unii şi Kovesi credea că prosteşte pe toată lumea. Jumătate era dirijată de şefii ei, jumătate făcea aşa să mai apară la TV. O să se spele pe mâini <<Uncheselu, Onea, Portocală, nişte tâmpiţi, eu eram şefă minunată>>Kovesi poate spune asta lui mutu”,a afirmat Ghiţă, la România Tv.

Fostul parlamentar a spus în trecut că a avut o relaţie apropiată cu Laura Codruţa Kovesi, care a fost inclusiv acasă la el în Ploieşti. Ghiţă susţine că a cunoscut-o pe şefa DNA la petrecerile de la sediile SRI.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir? AnimaWings a cerut intrarea in insolvență

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Articole relationate

    Categorii populare