România trebuia să finalizeze proiectul privind Laserul de la Măgurele în 2015, însă cele mai optimiste estimări arată că acest lucru s-ar putea întâmpla abia în 2023. Până atunci, România va fi doar observator într-un consorțiu european de cercetare, după ce și-a pierdut calitate de gazdă, transmite Radio Europa Liberă.
România a recunoscut oficial acum o săptămână că nu a terminat la timp ”Laserul de la Măgurele”. Sunt deja cinci ani de întârziere, iar efectul direct e pierderea calității de membru cu drepturi depline în consorțiul denumit ELI-EIRC European (Extreme Light Infrastructure – Research Infrastructure Consortium).
Acest cosorțiu a fost înființat cu scopul de a include Laserul de la Măgurele, alături de două unități similare din Cehia și Ungaria. Dintre cele trei state, doar România nu va mai avea statut de ”gazdă”, deși în țara noastră se află unul dintre cele trei lasere de mare putere ale proiectului.
În ședința de guvern din 10 februarie guvernul a aprobat un memorandum înaintat de Ministerul Cercetării prin care s-a stabilit ca România să nu mai fie membru în acest consorțiu. Țara noastră va avea în schimb o calitate onorifică, denumită ”observator”.
Decizia ministerului de resort este forțată de incapacitatea României de a respecta ultimul termen impus de partenerii europeni pentru a face Laserul de la Măgurele funcțional și util cercetătorilor, conform cercetătorului Neculai Georges Epurescu.
CE SUSȚINE RADIO EUROPA LIBERĂ:
Printre stângăciile identificate se numără:
- S-a întârziat până și startul. Conform unui articol publicat de The Optical Society, construcția Laserului de la Măgurele și a întregii infrastructuri din România a început în 2013, cu doi ani înainte termenul limită. În Cehia s-a început din 2012, iar în Ungaria în 2014, cu mențiunea că țara vecină avea deja o parte din infrastructură realizată la acel moment.
- A fost desemnat un arhitect fără experiență în domeniul construcțiilor destinate cercetării de acest tip, fapt recunoscut chiar de cel care a câștigat licitația. ”M-am înscris, am citit caietul de sarcini, foarte „subțire”, pentru mine „neclar”. Soluția a fost să încep să studiez, cât de cât și „în galop”, fizică cuantică. Cum, necum, i-am convins. Era o comisie formată din vreo 20 de fizicieni care se chinuiau să înțeleagă limbajul arhitectului, care, la rândul său, încerca să înțeleagă limbajul lor. Se pare că ne-am înțeles”, povestea Costel Tudoruț în 2015, în revista ”Arhitectura”.
- Clădirea a fost amenajată greșit, în opinia consorțiului european EurogammaS. Acest consorțiu, format din universități și companii din domeniu, a refuzat să furnizeze și să monteze instalațiile care asigurau laserul, motivând că imobilul destinat cercetărilor nu este bine amenajat. Au propus să amenajeze pe propria cheltuială clădirea, dar au fost refuzați de directorul Nicolae Zanfir, potrivit Hotnews.
- Certurile între proiectant (firma Eco Simplex Nova SRL) și firma de construcții Strabag. Proiectantul trebuie să asigure punerea în practică a schiței realizate de arhitect. Valoarea contractului de construcții a fost de aproape 280 de milioane de lei, iar contractul a fost câștigat de o asociere de trei societăți, condusă de compania Strabag. Societatea a întârziat finalizarea lucrărilor de construcție, dar vina a fost dată pe proiectant și pe lipsa unor autorizații de mediu.
- Autoritățile de Mediu au refuzat timp de doi ani să ofere autorizațiile pe motiv că proiectul inițial risca să polueze grav apele din subteran. Timp de doi ani, Apele Române nu au dat un aviz pentru săparea unui puț la 120 de metri adâncime. Avizul a fost primit abia în anul 2016.
- După anularea contractului cu EurogammaS (holdingul care trebuia să asigure sursa de lumină a laserului), în anul 2018, Zamfir a ales să încheie un contract cu o companie americană, fapt care a nemulțumit partenerii europeni. Membrii din asociația EurogammaS sunt implicați și în construcția laboratoarelor CERN din Elveția.
- Fostul director de la Institutul ”Horia Hulubei” – Nicolae Zamfir, dar și alți reprezentanți ai României, au refuzat să cedeze controlul deciziilor privind funcționarea proiectului de la Măgurele.
- Angajările și investițiile urmau să fie luate cu acordul unei comisii de supraveghere, fapt ce a nemulțumit partea română. ”Dacă agenda de cercetare este stabilită de ERIC, ceea ce nu este în regulă, pentru că facilitatea a fost construită din banii alocați României… Nu se poate cu banii României să construiești o infrastructură care să fie coordonată de Lituania, de exemplu”, a afirmat Dragoș Ciuparu, secretar de stat în Ministerul Cercetării, pentru Edupedu.ro.
- Dorința autorităților române de a organiza până și licitațiile și de a nu ceda acest drept unui consorțiu extern. Cehia și Ungaria nu au avut o problemă cu această cedare a puterii decizionale, România este singura care a ridicat obiecții.
Factură de minim 30 de milioane de euro
Toate aceste decizii au două urmări nefaste care vor aduce în cele din urmă costuri mai mari pentru statul român.
Conform unei estimări a Băncii Mondiale, întreținerea facilității ar costa România 30 de milioane de euro pe an. Chiar dacă acest proiect va deveni funcțional, România nu va putea atrage fonduri europene pentru experimente.
Singurele variante vor fi parteneriate publice-private sau finanțările de la bugetul public.