O relatare a corespondentului Europei Libere, Carl Schrek:
Sîmbătă se împlinesc 35 de ani de la moartea muzicianului, actorului și poetului rus Vladimir Vîsoțki (1938-1980). Vîsoțki a devenit un simbol al luptei împotriva regimului sovietic, datorită cântecelor sale pline de ironie, care scoteau la iveală absurdul vieții în URSS.
Într-o seară de vară din 1979, starurile Hollywoodiene s-au adunat la o petrecere pompoasă dintr-un cartier de lux din Los Angeles, unde obișnuiau să servească cocktailuri și să fumeze trabucuri alături de producătoriși regizori importanți.
Printre invitați s-au numărat Robert De Niro, Anthony Hopkins, Michael Douglas, Sylvester Stallone care erau atunci la începutul carierierei lor.
La un moment dat, un bărbat înalt, îmbrăcat într-o cămașă de un albastru pal, și-a făcut loc printre personalitățile cunoscute acum în toată lumea.
Dick Finn, un om de afaceri de la Los Angeles și prieten al lui Vîsoțki, care a fost la acea petrecere, își amintește într-un interviu pentru Europa Liberă de prestația din acea seară a artistului, pe vremea când acesta încerca să cucerească Hollywoodul cu chitara lui cu șapte strune.
„În timp ce cânta, tot mai multă lume se apropia de afară, din toate colțurile casei. Felul în care cânta, vocea groasă și puternică, modul de a se prezenta făceau ca oamenii să se întrebe: «Сine e bărbatul care cântă?» Au fost fascinați de prezența lui, chiar dacă nu înțelegeau niciun cuvânt din ce cânta.”
Vîsoțki, actor dramatic la celebrul teatru Taganka din 1964, și actor de film, a cunoscut-o pe Marina Vlady în iulie 1967. A urmat o a treia căsătorie a bardului și mai multe turnee în Franța și Statele Unite cu trupa teatrului Taganka.
Concertul de la reședința producătorului american Mike Medavoi trebuia să constituie un moment de lansare pentru Vîsoțki și soția lui, actrița franceză Marina Vlady, în cercul exclusivist al vedetelor de la Hollywood. Medavoi spune că toată lumea a fost interesată de prestația artistului anonim, neștiind cât de faimos e în Uniunea Sovietică.
„Eram mirat cât de fericit părea să fie între acești oameni și cât de emoționant era pentru el și pentru Marina să descopere această minunată lume nouă”.
În ciuda faptul că statul sovietic a refuzat timp îndelungat să-i publice poeziile sau să-i distribuie muzica, Vladimir Vîsoțki s-a bucurat de o imensă popularitate, datorată cântecelor sale ironice despre ipocrizia regimului sovietic și absurdul vieții de zi cu zi în URSS, antisemitism, despre deținuții din Gulag și victimele războiului.
Oficialitățile și presa controlată de stat l-au etichetat drept „gunoi anti-sovietic”și l-au acuzat că scria cântece „imorale și obscene”, muzica sa circulînd în sistem samizdat pînă după moartea bardului, cînd președintele Mihail Gorbaciov, în anii perestroikăi, a dat imprimatur unui disc comemorativ.
Moartea sa prematură pe 25 iulie 1980, la vârsta de doar 42 de ani, s-a datorat abuzului de alcool, țigări și substanțe narcotice, dar și stresului permanent din cauza presiunilor și hărțuirii sale de către autoritățile sovietice.
Soția sa Marina Vlady a scris că, în 1979, la două săptămâni după ce au ajuns la Los Angeles, Vîsoțki a petrecut zile întregi înregistrând cântece la prietenul și muzicianul Michael Mish.
„Nu mânca, nu dormea și vorbea fără oprire”, scrie Vlady. Europa Liberă a intrat în posesia unuia dintre aceste cântece, numit „Mere din paradis”. Deși piesa e bine cunoscută, această versiune este făcută publică pentru prima dată, aici într-un scurt extras din motive de copyright.
