Cum a făcut praf Drulă PNRR-ul pentru Metrou

Cel care a băgat Magistrala 4 în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ştia foarte clar că nu o să luăm banii aceştia, pentru că proiectul nu se va putea califica, a afirmat, joi, secretarul general al USLM, Marian Artimon, într-o conferinţă de presă.

„După părerea noastră, cel care a băgat în PNRR aceste staţii – şi nu am înţeles de ce s-a oprit pentru o staţie şi nu a dus de la Filaret să meargă până la Eroii Revoluţiei, să o conecteze la reţeaua actuală – a făcut-o cu bună ştiinţă. Ştia foarte clar că nu o să luăm banii ăştia din PNRR pentru Magistrala 4. Dânsul a avut o ură mare pe metroul ăsta. A vrut să-l bage în insolvenţă în 2021, a vrut să dea jumătate de oameni afară…E vorba de fostul ministru (al Transporturilor Cătălin Drulă – n. r.), ştie toată lumea cine este, dar nu-mi place să îi spun numele, că mă enervez. Ştia foarte clar că proiectul nu se va putea califica în PNRR. Să nu uităm că s-a semnat alaltăieri tronsonul nr. 2 de pe Magistrala 6 pe care dânsul l-a scos de tot, nu se mai voia face, că nu e rentabil….deci o capitală europeană fără metrou. Ce a făcut în cele 9 luni cât a stat (la minister – n. r.), din ianuarie până în septembrie, noi nu am reuşit să refacem în Metrorexul ăsta, ca să funcţioneze la standarde”, a susţinut Artimon.

În opinia liderului USLM, după ce a fost introdus în PNRR, proiectul magistralei 4 a fost blocat de primarul general Nicuşor Dan.

„Revenind la proiect, l-a băgat în PNRR, foarte bine! Dar am o senzaţie, aşa, că prin prietenul lui de la Primăria Capitalei l-a blocat. Am văzut declaraţia domnului Grindeanu că dacă tot se doreşte un sistem de transport integrat trebuie să se afle într-o singură mână. Păi ce să facă un primar general de genul aceasta care, în doi ani, nu a fost în stare să dea PUZ pe şase staţii. De şase luni nu a fost în stare să pună pe ordinea de zi la Primăria Capitalei, la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, acest PUZ pentru a putea să ne calificăm la PNRR. Şi atunci să dea Dumnezeu să reuşim să luăm banii necesari să-i mutăm pe M6 şi noi să putem să facem prin POT şi să ajungem în comuna Jilava pe cele 13-14 staţii, că acum proiectul nu-i definitivat, pentru a merge până acolo. E clar că zona metropolitană Bucureşti are nevoie şi în sectorul 5 de metrou. Revin: cu 4% transportăm 20% din cetăţeni. Poate cu 10% ducem 40%. Mai puţine maşini, mai puţină poluare, un mediu mai plăcut, condiţii de muncă mai bune, nivel de trai mai bun şi o să fie o capitală europeană aşa cum trebuie să fie”, a adăugat Marian Artimon.

El a mai spus că, după părerea sa, „cineva ar trebui să continue Magistrala 5 şi să o intersecteze cu Magistrala 4”, iar Magistrala 2 să se intersecteze cu Magistrala 4 şi atunci „am putea să-i facem pe oameni să folosească metroul mai mult, dar deciziile sunt politice pe un anumit sistem european de acordare a banilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Obiecte din cultura Monteoru bănuite că s-ar afla la Muzeul de Istorie din Berlin

    'Călător prin România', organizație nonguvernamentală din domeniul culturii a...

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de...

    China face presiuni asupra Iranului să nu închidă Strâmtoarea Hormuz

    China face presiuni asupra oficialilor iranieni pentru a nu...

    UK nu va participa la atacurile asupra Iranului chiar dacă Trump e supărat

    Londra nu va participa la atacurile asupra Iranului și...

    Americanii au testat in Iran o nouă rachetă

    Armata americană a desfășurat în luptă noua rachetă Precision...

    Cine câștigă și cine pierde din războiul din Orient

    Invazia Iranului de către Statele Unite ar putea avea...

    Articole relationate

    Categorii populare