Moştenitorii castelului de la Arcuş au pierdut, în apel la Tribunalul Galaţi, procesul cu Centrul de Cultură Arcuş, care a solicitat revizuirea primei hotărâri  judecătoreşti definitive de retrocedare a imobilului, pronunţată în 2004 de Tribunalul Covasna.

După 1945, clădirea a fost naționalizată și în clădire a funcționat un orfelinat, o școală de inginerie agricolă, apoi în clădire s-a mutat sediul Cooperativei Agricole. Din 1982, castelul a intrat în posesia Partidului Comunist Român și a fost amenajat ca reședință prezidențială. După schimbarea regimului, clădirea a fost preluată de Ministeriul Culturii și găzduia Centrul de Cultură Arcuș până nu demult.

Avocatul Centrului de Cultură Arcuş, dr. Ioan Sabău Pop, a declarat că a solicitat revizuirea pe baza unor noi documente, care demonstrează că imobilul a fost preluat de statul român în aplicarea Legii nr. 91/1945, prin care s-a înfiinţat Casa de Administrare a Bunurilor Inamice (CASBI), fostul proprietar, baronul Szentkereszty Bela, fiind considerat inamic al aliaţilor şi al României în înţelesul art. 8 şi 15 din Convenţia de Armistiţiu de la 12 septembrie 1944, impusă României de aliaţii de atunci.

“În 2002 a început procesul de restituire şi în 2004 s-a restituit definitiv şi irevocabil castelul de la Arcuş, după cum îl cunoaştem noi, imobilul care a aparţinut familiei Szentkereszty Bela, preluat de statul român, în mod legal, înainte de 6 martie 1945, intrând în ideea Legii 91/1945 preluare CASBI (…) În baza documentelor pe care noi le-am procurat de la arhivele din Bucureşti, din arhivele din Sfântu Gheorghe şi mai ales din arhivele din Ungaria s-a dovedit faptul că preluarea acestor bunuri de către statul român a fost legală şi a fost pe procedurile existente atunci în vigoare, repet, înainte de 6 martie 1945, când se prezumă că a fost preluată puterea în România de către statul stalinist şi că s-au putut săvârşi măsuri abuzive de preluare a bunurilor (…) Aşadar, moştenitorii care au solicitat aceste bunuri nu erau îndreptăţiţi şi, ca atare, într-un proces pe care l-am început în judeţul Covasna şi pe care l-am strămutat la Galaţi (…) în primă instanţă s-a câştigat acest proces la Tribunalul din Galaţi, în apel s-a câştigat acest proces, prin respingerea apelului adversarilor noştri şi suntem în faza aceasta la ora actuală (…) Potrivit prevederilor vechiului Cod de Procedură Civilă, în regimul căruia se judecă acest proces, la ora actuală s-a pronunţat o hotărâre executorie, drept urmare hotărârea pronunţată de instanţa de apel intră în putere executorie şi, ca atare, de mâine poate fi executată şi, ca atare, de mâine statul român poate să intre în posesia, deţinerea, respectiv proprietatea castelului”, a declarat, pentru AGERPRES, avocatul Ioan Sabău Pop.

Reprezentanţii Centrului de Cultură Arcuş au declarat, în repetate rânduri, că statul român a realizat investiţii considerabile pentru întreţinerea şi funcţionarea castelului şi domeniului de la Arcuş, fără de care astăzi ar fi fost o ruină, investiţiile făcute între anii 1968 şi 2012 fiind evaluate la circa 3,4 milioane de euro.

Avocatul moştenitorilor castelului, Kincses Elod, a declarat că soluţia dată de Tribunalul Galaţi este “nelegală” şi că va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

CE SCRIA INFORMAȚIA DE HARGHITA DESPRE SCANDALUL RETROCEDĂRII:

Baronul Szentkereszty Béla jr. s-a născut la 1885, la Arcuş, mama sa fiind Maria Florescu, iar tatăl său, baronul Szentkereszty Béla. După terminarea şcolii la Sfântu Gheorghe, tânărul a studiat la Cluj şi Budapesta. În perioada Primului Război Mondial a făcut parte din armata austro-ungară şi a fost decorat de mai multe ori pentru „vitejia cu care a luptat împotriva ocupării Ardealului” de armata română în 1916. După terminarea războiului, alături de tatăl său, a făcut parte din conducerea Partidului Maghiar, al cărui preşedinte a devenit în anul 1925 după decesul lui Szentkereszty sr. (A fost ultimul proprietar al Castelului Arcuş, în prezent retrocedat ilegal unui descendent de gradul 5 din Republica Centrafricană – n.r.).

În perioada 1929-1939, baronul Szentkereszty Béla jr. s-a numărat printre parlamentarii maghiari din Parlamentul României din partea Partidului Maghiar, fiind în strânse relaţii de amiciţie cu Carol al II-lea şi camarila sa în perioada dictaturii regale. Partidul Maghiar, al cărui preşedinte era, a făcut parte din grupul interparlamentar care a colaborat cu Garda de Fier şi cu alte grupări de extremă dreapta din afara Parlamentului României. În acest interval de timp, imediat după instaurarea administraţiei militare ungare, au avut loc cele mai grave incidente interetnice în partea de Transilvanie cedată Ungariei. În judeţul Treiscaune, condus de baronul Szentkereszty jr., au avut loc omoruri şi atrocităţi deosebit de grave în special la Lisnău, Chichiş, Boroşneu Mare, Moacşa.

Szentkereszty Béla jr. a fost cel care a fondat şi coordonat filiala judeţeană a organizaţiei „Vânătorii din Turan”, un fel de gardă naţională concepută după sistemul unităţilor de asalt de tip SA ale Partidului Naţional Socialist German (NSDAP). „Vânătorii din Turan” erau cotaţi ca fiind unealta cea mai fidelă a Guvernului horthyst ungar, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea acţiunilor de propagandă şi contrainformative, cât şi în urmărirea stării de spirit a populaţiei maghiare. După anexarea nordului Transilvaniei, organizaţia a primit noi atribuţii privind formarea de echipe teroriste menite să pregătească terenul în vederea derulării operaţiunilor militare ce urmau să se desfăşoare, la momentul oportun, în partea de sud a Transilvaniei în vederea anexării sale la Ungaria (apud Traian Poncea, Aurel Rogojan).

Desemnat să coordoneze activitatea politică a judeţului Treiscaune, baronul a fost invitat în octombrie 1940 în calitate de „reprezentant al Ardealului” în Parlamentul Ungariei, fiind învestit ca deputat. În august 1941, Parlamentul Ungariei a votat cea de-a Treia Lege a Evreilor (Legea nr. XXV), baronul fiind unul dintre parlamentarii Partidului Transilvănean care au susţinut această lege discriminatorie.

Ca membru în conducerea pe ţară a Partidului Transilvănean, Szentkereszty jr. a luat parte la toate deciziile majore ale partidului, inclusiv în luarea acelor decizii prin care partidul a înfiinţat o coaliţie guvernamentală cu Partidul Vieţii Maghiare, formaţie politică fascistă de orientare rasist-xenofobă şi antiromânească.

În perioada 1940-1944, baronul a făcut parte din conducerea Băncii de Economii Treiscaune (Háromszeki Takarékszővetkezet RT), care după data de 19 martie 1944 a fost desemnată ca instituţie bancară care conform directivelor guvernamentale a preluat bunurile financiare ale evreilor din judeţul Treiscaune şi Ciucul de Sud. În perioada 1941-1944 a activat ca cenzor al Băncii Naţionale a Ungariei; această bancă a constituit principala forţă instituţională care a preluat bunurile românilor alungaţi din Transilvania de Nord. BNU a fost instituţia care „a plătit despăgubiri” acelor români care au fost deposedaţi de terenurile lor primite la Reforma agrară din 1923. În data de 28 iulie 1944, baronul Béla Szentkereszty jr. s-a sinucis. De aceea, dintre toţi parlamentarii Partidului Transilvănean numai el nu a fost condamnat de către Tribunalul Poporului din Cluj pentru actele săvârşite în timpul războiului mondial. Camarazii de partid – deputaţi ai Partidului Transilvănean ca Nyirő József, Wass Albert, Albrecht Dezso – au fost condamnaţi la moarte şi deposedaţi de bunurile lor, exact ca şi alţi colaboratori ai regimurilor antonescian, horthyst sau hitlerist.

De asemenea, dintre cenzorii Băncii Naţionale a Ungariei, el a fost singurul care a scăpat de condamnare sau pedeapsa capitală. Dintre prietenii şi camarazii cu care în perioada 1940-1944 a avut relaţii de colaborare politică (cel mai reprezentativ fiind „vitez” Imrédy Béla, fascist şi antisemit notoriu, fost prim-ministru, care l-a vizitat la Sfântu Gheorghe – vezi foto), mulţi au fost executaţi de către tribunalele internaţionale. Astfel, după terminarea războiului, apropiaţii şi colaboratorii săi: foştii prim-miniştri Imrédy Béla şi Bardossy László, ministrul de Interne Baky László şi Endre László, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, toţi implicaţi în elaborarea legilor antisemite şi holocaustul evreilor din Ungaria, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la Budapesta.

Cu toate că a girat fapte deosebit de grave, pentru că s-a sinucis, nu a putut fi condamnat post mortem! Bunurile imobiliare ale baronul Szentkereszty Béla jr. au fost luate în administrare de Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI), înfiinţată pe baza Legii nr. 91 din 10 februarie 1945. După actul de la 23 august 1944 şi în temeiul art. 8 din CONVENŢIA DE ARMISŢIU/12.09.1944, bunurile reprezentând proprietatea UNGARIEI şi GERMANIEI au fost sechestrate, iar pentru administrarea lor s-a adoptat Legea nr. 91/9.02.1945, prin care bunurile sechestrate sunt puse sub supravegherea CASEI DE ADMINISTRARE ŞI SUPRAVEGHERE A BUNURILOR INAMICE (CASBI). Legea de înfiinţare a Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI) lasă fără obiect cererile urmaşilor grofilor maghiari, deoarece toţi membrii familiilor lor au părăsit România împreună cu trupele germano-horthyste în septembrie-octombrie 1944.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?