Speța de abuz în serviciu construită de DNA împotriva lui Eugen Șerbănescu – scriitor și diplomat, fost director general al Centrului Național al Cinematografiei în perioada 2006–iunie 2013, fost redactor-șef adjunct la România liberă, fost purtător de cuvânt al guvernului Ciorbea, fost consul general la New York, Los Angeles și Bologna – a fost trimisă anul trecut în judecată, la Tribunalul București. Zilele acestea, instanța i-a audiat sub formă de “martori” pe doi dintre justițiabilii lăsați, inexplicabil, în afara cercetării penale de procurorul Ștefăniță Stroie.
Dacă prejudiciul n-ar fi inexistent (adică dacă ar exista într-adevăr speță penală, ceea ce nu există), atunci așa-zisul câmp infracțional prezentat de către DNA instanței ar fi total viciat, întrucât posibilii responsabili sunt lăsați în afara procesului, iar nevinovații sunt trimiși în proces.
De exemplu, frapează lipsa din proces a directorului economic din acea perioadă. Deși organigrama CNC era aprobată prin Hotărâre de guvern, deși Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) stipula, negru pe alb, că directorul economic “conduce nemijlocit activitatea Serviciului Fond Cinematografic” (unde, în “viziunea DNA”, s-ar fi produs prejudiciul), deși toate documentele de contractare și credit financiar poartă semnătura doamnei director economic, totuși procurorul “a sărit-o” din urmărirea penală, adăpostind-o sub calitatea de “martor” și încercând să transfere responsabilitatea ei în sarcina directorului general. Este o probă clară de justiție selectivă, șmecherească, în care nu interesează probele și nici sarcinile de serviciu ale fiecăruia, ci doar executarea “țintelor”.
La înfățișarea de zilele trecute, au fost audiați auditorul intern Gabriel Iordan – care nu i-a semnalat lui Eugen Șerbănescu, la vremea respectivă, niciun așa-zis prejudiciu, fiind astfel chiar el (dacă ar fi să aplicăm “viziunea” DNA) pasibil de abuz în serviciu – și actualul director general Anca Mitran – care, în decembrie 2017, la 4 ani și jumătate distanță de la părăsirea instituției de către Eugen Șerbănescu, s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei indicate de DNA, de aprox. 46.000.000 lei. Acțiune care contravine flagrant realității din teren: toate filmele produse cu banii respectivi erau și sunt în exploatare, producând venituri, inclusiv drepturi de autor, multe dintre ele câștigând și premii internaționale (vezi, de exemplu, Eu când vreau să fluier, fluier, medaliat cu Ursul de Argint în 2010, la Berlin.) Nici vorbă de prejudiciu.
Supuși întrebărilor avocatului apărării, cei doi s-au aflat în vădită dificultate. Pe de o parte, încercând să se scoată pe ei din cauză, pe de alta – încercând să nu lezeze prea mult DNA, care le-a băgat pe gât un prejudiciu imaginar, aducându-i acum în postura de victime ale propriilor incoerențe.
Întrebată, de exemplu, care a fost motivul pentru care s-a constituit parte civilă, urmare a adresei primite de la DNA în noiembrie 2017, în care i se indica cifra prejudiciului, în ciuda repetatelor controale ale Curții de Conturi, ale auditorilor externi și ale auditorului intern care nu au relevat nicio încălcare de obligații legale și niciun prejudiciu în Fondul cinematografic, directorul general Anca Mitran a mărturisit că s-a supus unui “organ de control al statului – Direcția Națională Anticorupție”. Practic, ea a confirmat implicit că așa-zisul prejudiciu din dosar este o invenție a DNA.
Le-a fost apoi prezentată martorei și instanței o adresă din 2016, prin care chiar dna. Mitran anunța, la solicitarea DNA, că, în evidențele contabile ale CNC, filmele din dosarul deschis in rem „nu se regăsesc ca debitori, toate filmele finanțate prin credit direct sunt în exploatare.” (În paranteză fie spus, această probă ar fi fost suficientă ca procurorul Valina Călărașu să închidă dosarul in rem– ceea ce nu s-a întâmplat pentru că ordinul de urmărire penală venise de la Kovesi.) Invitată să explice cum se face că în aprilie 2016 (la trei ani după plecarea lui Șerbănescu), CNC nu avea niciun prejudiciu legat de filmele incriminate în dosar, iar un an și jumătate mai târziu, în decembrie 2017, se înscria parte civilă pentru recuperarea (de la Șerbănescu !!!) a banilor cheltuiți de producători cu producția filmelor în cauză, Mitran a spus, insultând inteligența celor prezenți, că, în 2016, DNA nu-i transmisese încă faptul că CNC este parte vătămată cu respectiva sumă.
Apare astfel evident că prejudiciul nu se află la CNC, ci în sertarele de fabricat probe ale DNA și în frica viscerală pe care această instituție le-o produce celor cărora li se adresează și care sunt gata să recunoască orice numai să nu li „se găsească și lor ceva”. Dovada? Adresa de constituire ca parte civilă se încheie cu următorul paragraf: „În situația în care cuantumul sumei indicate de DNA prin adresa nr. (…) se modifică, cererea subscrisei (CNC -n.n.) de constituire ca parte civilă în procesul penal se va modifica în consecință.” Clar și concis. Dar și revelator – și demolator – pentru mascarada DNA.
Trei ani mai târziu, în iulie 2020, afundându-se și mai tare în ridicol și inversând efectul cu cauza, DNA s-a gândit să solicite totuși evidențe contabile din care să rezulte prejudiciul pe care îl statuase cu 3 ani mai devreme. Dar dna Mitran, așa cum am arătat, nu avea evidențe din care să reiasă vreun prejudiciu. Între altele, deoarece creditelele furnizate de CNC pentru producția filmelor nu se află înregistrate în contul de datornici, ci figurează în contul de împrumuturi pe termen lung (10 ani), la capătul căruia datoria nerambursată se stinge prin dispozițiile exprese ale Legii cinematografiei; contul nu este purtător de dobândă și nici de penalități – și nici nu suportă “prejudicii” dacă filmul a fost produs. În disperare de cauză, Mitran s-a pretat atunci să emită, fără avizul directorului economic (altă persoană decât cea de pe vremea lui Șerbănescu), o decizie de înregistare în evidențele contabile a unui titlu de prejudiciu discreționar – până la concurența sumei indicate de DNA – impus de-a valma creanțelor pe care toate filmele le au corespunzător creditelor luate. Prin aceasta, “martora” Mitran a fabricat o probă falsă în dosar a așa-zisului prejudiciu dorit de DNA.
Nu se știe dacă dna Mitran a fost șantajată în acest sens din cauza infracțiunii de posibil conflict de interese în care s-ar afla pe un cu totul alt plan, anume din cauză că fiica domniei sale este angajată la Arhiva Națională de Filme, instituție aflată în subordinea CNC, căreia Anca Mitran îi aprobă anual bugetul de venituri și cheltuieli, deci și retribuția propriei fiice. Deși a fost adusă la cunoștiința DNA, această posibilă infracțiune personală a Ancăi Mitran nu apare în Rechizitoriu, „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei”, – după cum stă scris, expressis verbis, pe prima pagină – de procurorul-șef de secție Călin Nistor.
Așadar, deși a cerut de la CNC evidențe contabile din care să rezulte prejudiciul, DNA a acceptat să primească altceva – o decizie administrativă ilegală pe care, de fapt, a și generat-o, poate tocmai de aceea a acceptat-o. Față de această dublă mistificare, ignorând că a primit ceea ce nu a cerut și făcându-se că a primit ce a cerut, DNA a închis ochii cu temeinicie și a trimis dosarul în instanță.
În instanță, sub jurământ, Mitran s-a văzut nevoită să explice că prejudiciul efectiv nu există în scriptele contabile și că DNA pretinde la nivel de acuzație că depășirile de termene calendaristice ale predării filmelor ar produce un așa-zis prejudiciu. Care ar fi egal, nici mai mult, nici mai puțin, chiar cu creditul primit de producători de la CNC, ca și cum ori banii, ori filmul s-ar fi evaporat! Ca și cum antreprenorilor constructori de șosele ar trebui, din cauză de predare cu întârziere a unui tronson, să li se ceară înapoi toți banii cu care au turnat deja asfaltul și au plătit muncitorii!!!… Aceasta e “viziunea” DNA, prin procurorii Stroie și Nistor.
Nu e clar dacă decizia de impunere a prejudiciului dată de Mitran a fost sau nu operată efectiv în contabilitate. Dar concluzia depoziției directorului CNC este că, în realitate, nu există prejudiciu, fiindu-i impus, pe hârtie, de către DNA.
La rândul său, celălalt “martor”, auditorul intern Gabriel Iordan – care, la ordinele de serviciu ale lui Eugen Șerbănescu, în perioada 2008 – 2012, a auditat în cinci rânduri Fondul cinematografic – a încercat să se derobeze de orice răspundere, pretinzând (deși se afla sub jurământ de veridicitate) că nu a avut în sarcină să urmărească eventuale prejudicii. Confruntat cu dispozițiile exprese din Regulamentul de organizare și funcționare (ROF), care prevăd că auditorul intern “în cazul constatării unor iregularități semnificative sau a unor posibile prejudicii, raportează imediat directorului general”, Iordan a recunoscut într-un târziu că motivul pentru care nu i-a raportat nimic lui Șerbănescu este că “n-am găsit nici iregularități majore, nici prejudicii.” Prin aceasta, el a confirmat încă o dată că, în consecință, acuzația de abuz în serviciu este nulă și neavenită, întrucât infracțiunea nu există dacă nu există prejudiciu, alături de alte două elemente constitutive.
Reamintim că toată înscenarea pusă la cale de DNA are drept scop mușamalizarea unei cu totul alte spețe, aceasta într-adevăr cu vizibil profil de corupție. Astfel, la începutul lui 2014, Corpul de control al primului-ministru a fost sesizat că succesorul lui Eugen Șerbănescu, Ioan Mihai Kogălniceanu, a angajat firma de avocatură „Pricop și Banu” pentru asistență juridică, cu un contract-cadru uriaș de 300.000 de euro fără TVA, încheiat la o lună după venirea lui Kogălniceanu la CNC. În raportul său, Corpul de control denunță mai multe încălcări ale normativelor în vigoare referitoare la acest gen de achiziții de servicii, inclusiv introducerea printr-un act adițional a unui onorariu de succes suplimentar față de contract de 5 la sută. 5 la sută din ce? Din exact contribuțiile recuperate în Justiție.
În istoria CNC, nu a existat niciodată o speță de recuperare de credit din cauza predării cu întârziere a filmelor. Niciodată până astăzi, nici înainte de directoratul lui Șerbănescu, nici după plecarea lui, nu s-a încercat să se recupereze din cauză de întârzieri calendaristice creditul acordat. Ar fi și imposibil, întrucît banii sunt deja cheltuiți de producători cu producția filmului. Cu toate acestea, ca să-și facă de lucru și de bani și să cauționeze prețul astronomic al contractului, tandemul Kogălniceanu–Pricop a inventat speța și, în paralel, au prevăzut respectivul onorariu de succes, care – conform raportului Corpului de Control – a introdus modificări asupra obiectului și prețului contractului subsecvent. Ulterior, Consiliul de Admnistrație a desființat subiectul, stingând toate procesele inventate de cei doi. Rezultatul? Nu s-a recuperat niciun leu pe calea justiției (speța fiind o făcătură, o imposibilitate flagrantă), revenindu-se la prevederile legii care stipulează că recuperarea se face exclusiv prin intermediul exploatării filmelor.
Se pune întrebarea: conform „viziunii” DNA, Consiliul de Administrație s-ar afla cumva în abuz în serviciu pentru că, stingând procesele, a produs „prejudiciu”? Atunci de ce nu este C.A. inculpat în acest proces? Prejudiciul există pentru unii, dar nu există pentru alții? Nu se aplică o singură lege pentru toți? Din nou, dublă măsură, din nou Justiție selectivă, cu „țintă” prestabilită?
Trăgând linie, neexistând prejudiciu, există doar o explicație la toate aceste deraieri de la o minimă competență și deontologie profesională a anchetatorilor: anume împrejurarea că Pricop și Kogălniceanu începuseră – după cum învederează din nou raportul Corpului de control – o relație patrimonială anterior venirii lui Kogălniceanu la CNC, în sensul în care acesta din urmă (funcționar în Ministerul Culturii, cu salariu de la stat) pasămite îi împrumutase lui Radu Petru Pricop (avocat cu onorarii de consistență particulară) bani, respectiv suma de 90.000 lei, tranzacție evidențiată în declarația de avere a lui Kogălniceanu din februarie 2013, dar care a dispărut subit, în timp „util”, în declarația de avere din iunie 2013, taman înainte ca procedura de achiziție să se finalizeze – din întîmplare chiar cu alegerea firmei lui Pricop – și să se semneze contractul dintre cei doi.
Sesizată de toate acestea prin raportul Corpului de control al primului-ministru din iunie 2014, DNA, nici sub conducerea lui Kovesi, nici ulterior, nu a anchetat niciodată acest caz care îl implica pe avocatul Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, președintele țării în exercițiu la data faptelor. „În schimb”, preluând „cacealmaua” de la tandemul Kogălniceanu-Pricop, DNA a construit, pe principiul vânătorii de vrăjitoare, ignorând și legea, și hotărârile CA, speța de abuz în serviciu fără probe pe întârzieri de filme împotriva antecesorului lui Kogălniceanu, Eugen Șerbănescu, care nu mai era în țară, nici n-a fost anunțat de aceste întârzieri și nici nu avea vreun socru.
E atât de simplu. Și atât de trist față de surogatul de stat de drept din România și de năravurile statului paralel (care îi înlocuiește pe vinovați cu nevinovați), stat pe care Băsescu însuși l-a calificat drept mafiot.
