Prin câteva hotărâri recente ale Curții de justiție a UE – dintre care ultima a și fost folosită deja în cazul Udrea pentru a se refuza aplicarea unei decizii obligatorii a Curții Constituționale naționale – România pare că își pierde încă o componentă a suveranității naționale, respectiv identitatea constituțională națională. Pe înțelesul oricui, asta înseamnă că dacă până la aceste hotărâri CJUE Constituția României reprezenta o valoare juridică absolută după apariția lor, dar mai ales prin modul în care judecătorii români le aplică efectiv, normele juridice din Constituție au fost retrogradate la același nivel cu legislația națională ordinară, afirmă pe Facebook avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM.
CE MAI SUSȚINE ADRIAN TONI NEACȘU:
Altfel spus, invocându-se supremația dreptului uniunii europene (a tratatelor constitutive în interpretarea CJUE) instanțele românești refuză aplicarea unor norme din propria Constituție, întrucât acestea ar contraveni dreptului european. Aceste hotărâri de interpretare ale CJUE sunt folosite de judecătorii români pentru a refuza recunoașterea și aplicarea art.1 alin 5 (Constituția se aplică cu prioritate în fața oricărei alte norme juridice, fie ea și europeană), art. 11 alin 2 (tratatele internaționale, inclusiv Tratatul UE și Tratatul de funcționare al UE, sunt norme juridice inferioare Constituției României și fac parte din dreptul intern fiind prioritar acestuia dar nu Constituției înseși), art. 147 alin. 2 (deciziile CCR sunt obligatorii) și ale art. 148 alin 2 (tratatele constituive ale UE au prioritate doar față de dreptul intern nu față de Constituție).Este ușor de observat că în această modalitate Constituția României este retrogradată la rang de lege națională obișnuită, iar Curtea Constituțională – care este singurul interpret oficial al legii supreme și pronunță decizii obligatorii că înseși textele constituției- este subordonată instanței europene dar și judecătorilor naționali (până acum doar unui complet de la ÎCCJ, dar este previzibil că practica se va extinde), pentru aceștia devenind o opțiune negociabilă aplicarea deciziilor pe care le pronunță instanța constituțională.
Mai mult, judecătorii români au obținut un fel de dezlegare de la CJUE de a refuza aplicarea deciziilor CCR, stabilindu-se că refuzul aplicării acestora nu ar putea fi sancționat sub forma unei răspunderi disciplinare.Am văzut că unii juriști și analiști au înțeles, dincolo de cazul punctual care a fost Udrea, punctul de maximă tensiune în care ne aflăm și mizele reale ale acestei ciocniri „armate” între normele constituționale și cele europene. Justiția națională – ÎCCJ și celelalte instanțe obișnuite – au acum instrumentele prin care pot transforma Curtea Constituțională într-o instituție derizorie, care pronunță doar decizii consultative sau orientative, ce pot fi ignorate oricând, fără nici o răspundere pentru judecătorii care o fac.
Posibilitatea de a ignora deciziile Curții Constituționale înseamnă posibilitatea de a ignora însăși Constituția României, subordonată la rândul ei interpretărilor largi ale CJUE și propriilor interpretări subiective și individuale ale judecătorilor naționali. Aceasta este modalitatea în care identitatea constituțională națională este dinamitată, viitorul imediat fiind decisiv pentru direcția în care justiția națională o va lua. Rămâne de văzut dacă judecătorii noștri vor ramâne așa cum e normal naționali (supuși ierarhiei constituționale) sau dimpotrivă vor deveni judecători supra-constituționali, subordonându-și deci atât Constituția cât și Curtea Constituțională.
Este absolut necesar ca elita noastră juridică să nu stea indiferentă la acest conflict monstruos ce se poartă în fața ochilor noștri și să se implice activ. Am văzut demersul colegei mele Elena Radu, pe care o invidiziez nesfârșit pentru capacitatea ei de analiză și mobilizare, care încearcă o sesizare a Avocatului Poporului în vederea declanșării unui control de constituționalitate a Legii nr. 13/2008 prin care România a ratificat Tratatul de la Lisabona, care a modificat tratatele constituive ale UE. Nu cred că aceasta este calea eficientă pentru a ajuta Curtea Constituțională să fie investită legal pentru a da o rezolvare situației în care ne aflăm. Legea 13/2008 are elemente de neconstituționalitate (la cele analizate de Elena Radu eu aș adaugă lipsa avizelor obligatorii ale CES, CSM și chiar CSAT) dar declararea neconstituționalității ei pentru motive extrinseci, de procedură, nu va rezolva conflictul ci îl va agrava, dincolo de faptul că din punctul de vedere al oportunității este absolut improbabilă.O soluție mai pragmatică, nu mai ușoară, este sesizarea Curții Constituționale cu verificarea constituționalității anumitor dispoziții din Tratatul UE și Tratatul de funcționare al EU în interpretarea dată de CJUE prin hotărârile care au declanșat această criză. Curtea Constituțională nu se poate autosesiza, drept dovadă ca în tot acest scandal nu a putut emite decât un comunicat de presă, fără forță juridică. Verificarea conformității cu Constituția a dispozițiilor din tratatele internaționale la care România este parte (ele fiind de fapt legi interne), este nu numai perfect posibilă din punct de vedere juridic dar este și o componentă fundamentală a principiului supremației Constituției. Excepția poate fi ridicată direct de Avocatul Poporului sau prin intermediul instanțelor judecătorești în toate dosarele în care s-ar pune problema aplicării unor decizii obligatorii ale Curții Constituționale, judecătorii români putând prin invocarea Hotărârîrii CJUE din 21 decembrie 2021 să refuze unilateral aplicarea acestora.
