Zelenski anunță că nu mai negociază cu Rusia dacă este cucerit Mariupol

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat sâmbătă că „eliminarea” ultimilor soldaţi ucraineni rămaşi în oraşul-port asediat Mariupol de către forţele ruse „ar pune capăt oricăror negocieri de pace” cu Moscova, informează France Presse.

„Eliminând militarii noştri, oamenii noştri (la Mariupol) vor pune capăt oricăror negocieri” de pace dintre Rusia şi Ucraina, a declarat Zelenski în remarci reproduse de website-ul de ştiri Ukrainska Pravda, avertizând că cele două părţi se vor găsi atunci în „impas”.

În ceea ce priveşte bilanţul uman, „Mariupol ar putea fi de zece ori mai mare decât Borodianka”, un orăşel ucrainean de lângă Kiev, distrus după ce a fost bombardat şi scenă a presupuselor abuzuri în timp ce a fost ocupat de soldaţii ruşi, a acuzat Zelenski.

UPDATE: Ministerul rus al Apărării a anunţat, sâmbătă, că întreaga zonă urbană Mariupol a fost “curăţată” de forţele ucrainene şi că un grup de luptători ucraineni este blocat în zona oţelăriei Azovstal, notează The Guardian.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov, a precizat că ucrainenii au pierdut peste 4.000 de luptători la Mariupol şi că alţi 1.464 s-au predat.

“Întreaga zonă urbană Mariupol a fost curăţată. Ce a rămas din grupul ucrainean este acum complet blocat în zona oţelăriei Azovstal. Singura lor şansă să scape cu viaţă este să se predea”, a afirmat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare