Home Dezvaluiri Contractul pentru autostrada Comarnic-Braşov semnat cu o firmă specializată pe construcţia de...

Contractul pentru autostrada Comarnic-Braşov semnat cu o firmă specializată pe construcţia de alei, trotuare şi izolare de blocuri

0

Ministrul Răzvan Cuc a semnat luni contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic-Braşov, pe sectorul Râşnov – Cristian plus drum de legătură, sectorul fiind compus din 6,3 km de autostradă şi 3,7 km de drum naţional cu patru benzi plus separator median. Contractul este semnat de Compania Naţională de Drumuri (CNAIR) cu asocierea SC Alpenside SRL – Specialist Consulting SRL. Alpenside a avut anul trecut afaceri de 106 mil. lei, o pierdere netă de 8,8 mil. lei şi 138 de angajaţi, având ca tip de activitate “Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide”, scrie Ziarul Financiar.

Practic, Compania de Drumuri începe astfel lucrările la cea mai simplă şi inutilă porţiune a viitoarei autostrăzi de pe Valea Prahovei, în condiţiile în care traficul cel mai aglomerat este în Comarnic, Buşteni, Azuga şi pe centura din Sinaia.

Totodată, Alpenside SRL, fostă Util Construct Plus, este deţinută de Florin Cristian Mihai şi a mai realizat pâă acum extinderea reţelelor subterane în Ploieşti, închidera depozitelor urbane din judeţul Călăraşi, repararea străzilor din Sectorul 4, realizarea de alei şi trotuare şi lucrări pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor din Sectorul 3 din Bucureşti sau demolarea şi reconstrucţia primăriei din Feteşti.

Practic, din nou compania de drumuri semnează un contract pentru o autostradă cu o companie fără experienţă în acest domeniu şi fără angajaţi suficienţi.

 

Ad

Exit mobile version