spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-8.1 C
București

Conspirație OMV-Gazprom în România?

Bursa de la Viena a transmis autorităților din România două scrisori prin care își exprimă interesul de a fi platforma de tranzacționare a gazelor românești, situație care i-ar avantaja cei de la Gazprom și OMV, a declarat, luni, Iulian Iancu, președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, prezent la o conferință de profil.

El a făcut această declarație în contextul în care Comisia de industrii a adus mai multe amendamente OUG 64/2016 privind modificarea legii gazelor, potrivit cărora 70% din gazele românești trebuie tranzacționate obligatoriu pe bursa OPCOM, ceea ce a nemulțumit Bursa Română de Mărfuri (BRM), care, de asemenea, deține o licență de tranzacționare a gazelor.

„Când ai indicatori de preț: când ai mai mulți concurenți pe o piață sau când ai mai multe piețe? Indicatori corecți de preț ai când ai mai mulți concurenți în piață, nu mai multe piețe. Când îți segmentezi de unul singur piața în mai multe platforme, atunci nu o să mai ai indicatori de preț și nici consumatorul nu o să fie deloc avantajat”, a susținut Iancu.

În opinia sa, în spatele nemulțumirilor declanșate de BRM se află de fapt OMV și Gazprom, care vor să mute la Viena tranzacțiile cu gaze românești, astfel încât Gazprom să aducă în România o cantitate mai mare de gaze rusești.

„Eu trebuie să pun anumite criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să fie platforme de tranzacționare a gazelor. Dacă pun aceste criterii, sunteți siguri că Gazprom nu îndeplinește aceste criterii în secunda doi și vine cu o societate din Viena și în acel moment tranzacțiile din România vor fi făcute pe platforma rușilor? Atunci cine e avantajat? Este o mare capcană. Bursa (BRM — n.r.) ne este introdusă în față pentru că din spate noi avem deja două solicitări ale Bursei din Viena să fie ei cei care tranzacționează. Și atunci o să vedeți combinația Gazprom — OMV cum face tranzacția gazelor la Viena, pentru că eu nu pot să impun producătorului fă neapărat pe OPCOM sau pe Bursa Română. El face pe ce piață vrea și o va face pe cea din Viena. De ce ne-au scris? De ce ei au o singură bursă, impusă prin lege, și vor neapărat să fie și la noi?”, s-a întrebat Iancu.

El a mai spus că licența deținută în prezent de BRM este discriminatorie față de OPCOM, care este obligat să fie transparent și respecte anumite reguli, iar responsabil de această situație este reglementatorul pieței, adică ANRE.

Iancu a mai spus că, dacă gazele din Marea Neagră vor fi exportate, în loc să fie vândute pe bursa din România, va fi lovită securitatea națională a României, iar consumatorul român va fi discriminat, în timp ce România va fi apoi nevoită să importe mai mult gaz de la Gazprom.

„Cine câștigă dacă eu scot din țară 50% din gazele României, unde mă duc să mă adresez? La Gazprom. Iată cum este întoarsă ecuația. Avem pe masă obligația de a fi transparenți, la care ținem foarte mult. Înțelegem că este nevoie de un contract și de investiții foarte mari, dar haideți să găsim soluția prin care aceste contracte să fie transparente”, a mai arătat Iancu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare