CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI PREIA BAZINUL DE ÎNOT: Ceea ce a ieșit este de-a dreptul spectaculos

Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți:
“Cu entuziasm și bucurie, vă împărtășesc vestea că astăzi am semnat protocolul de preluare a Bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin după ample lucrări de reabilitare și modernizare! Documentul a fost transmis Consiliului Județean Mehedinți după ce s-a finalizat procedura de recepție la terminarea lucrărilor, îl vom retrimite Companiei de Investiții și după ce va fi semnat de conducerea unității, vom intra în linie dreaptă cu măsurile pentru redeschidere, eveniment pe care îmi propun să îl organizăm în jurul datei de 15 aprilie. Îmbunătățirile aduse asigură un mediu sigur, modern și plăcut pentru toți cei pasionați de înot și nu numai. Sunt spații de saună, salină, jacuzzi și o sală de fitness. Suntem nerăbdători să vă întâmpinăm și să vă oferim experiențele pe care vi le doriți în acest loc de relaxare și sport! Modernizarea Bazinului de Înot face parte din #marile_investiții pe care le-am proiectat pentru județul Mehedinți și, iată, s-a realizat! Ceea ce a ieșit este de-a dreptul spectaculos, un obiectiv de care, am speranța, se vor bucura deopotrivă, de la cei mai mici până la cei mai mari mehedințeni!Le mulțumesc tuturor celor care au crezut că putem duce la bun sfârșit această investiție, dar și celor care nu au crezut, pentru că ne-au impulsionat să perseverăm și să arătăm că împreună cu echipa mea facem lucruri bune pentru județul Mehedinți!Revenim în curând cu detalii cu privire la evenimentul care va marca deschiderea Bazinului de înot!”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare