FINANȚARE ÎN VALOARE DE 11 MILIOANE LEI PENTRU ASFALTAREA DRUMURILOR DIN COMUNA IZVORU BÂRZI

Primarul comunei Izvoru Bârzii, Horia Balica, a semnat în prezența președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a deputatului, Alin Chirilă și secretarului de stat, Bogdan Simcea,
contractul de finanțare cu fonduri guvernamentale în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, pentru modernizarea unor drumuri locale în lungime de 8,8 kilometri în mai multe sate.
Valoarea totală a contractului este de 11 129 144 lei, 10 890 344 lei fiind acoperite din fonduri guvernamentale, iar 238 809 lei, din bugetul local.

Astfel, vor fi asfaltate ulițe în satele Halânga, Puținei, Schinteiești, Balotești și Izvoru Bârzii și 2 drumuri comunale DC 9 și DC 23, între satele
Balotești si Pârlagele (Balotești) și
Puținei, între DN 67 și Cerneți (Șimian) – parțial.

“Îl felicit pe domnul primar, Horia Balica, pentru obținerea acestei finanțări, îi doresc mult succes în implementarea proiectului și îl asigur de tot sprijinul!
Totodată, îi felicit pe locuitorii comunei Izvoru Bârzii pentru acest proiect și mă bucur că odată cu această investiție, vor avea condiții foarte bune de trai!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare