CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI ATRAGE NOI FONDURI EUROPENE PENTRU REABILITAREA A 100 KM DRUMURI JUDEȚENE

0

În cadrul ședinței de Consiliu Județean de luni, 31 august 2020, s-a aprobat elaborarea documentației tehnico-economice pentru modernizarea și reabilitarea a 100 km drumuri județene în Mehedinți. Hotărârea Consiliului Județean a fost necesară în vederea întocmirii documentației pentru atragerea de fonduri europene care să acopere cheltuielile cu documentația tehnică a proiectelor.

Drumurile prinse în această etapă sunt:

>> DJ 562 : Gemeni – Obârșia de Câmp (int. cu DN56A)DJ 562: Starmina (int. cu DN56A) – Devesel ( int. cu DN56B)DJ564: Scăpău ( int. Cu DJ562) – Jiana- Pătulele – Viașu – Nicolae Bălcescu (int. cu DN56A)- 46 km

>> DJ 671E pe tronsonul Corcova (DN 67A) – Pârvulești – Poiana – Severinești – Valea Coșuștei – Jignița – Căzănești – Șișești – Ilovăț, – 33,5km

>> DJ 607B pe tronsonul Magheru – Bunoaica, – 20,3 km.

“Cele trei proiecte vor fi finanțate din fonduri nerambursabile, prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT), 2014-2020.

În ultimii patru ani am început lucrări de modernizare în zone unde nu s-a mai intervenit niciodată și am demonstrat că avem capacitatea să atragem fonduri pe toate programele europene și să realizăm drumuri de bună calitate, să legăm între ele localitățile cu drumuri înnoite și să creăm legături noi cu județele vecine!

Personal, am acordat mereu o importanță majoră investiţiilor de reabilitare a drumurilor judeţene și le consider cartea de vizită a oricărui județ! Vă asigur că vom continua în același ritm!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

În perioada 2016 – 2020, Consiliul Județean Mehedinți a investit 525 milioane lei din fonduri europene și fonduri proprii pentru reabilitarea/modernizarea a 350 kilometri drumuri județene.

EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019