spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

Consilierul lui Nicușor spune că România mai are de recuperat din „prejudiciul de imagine şi credibilitate internaţională provocat de criza majoră de la sfârşitul anului 2024”

România a recuperat deja o mare parte din prejudiciul de imagine şi credibilitate internaţională provocat de criza majoră de la sfârşitul anului 2024, admiţând că decizia CCR de a anula alegerile prezidenţiale din noiembrie a fost ”o decizie grea, dar corectă, responsabilă şi absolut necesară pentru viitorul României, într-un moment-limită”, a declarat într-un interviu pentru news.ro Valentin Naumescu, consilier pentru afaceri europene al preşedintelui Nicuşor Dan.

Cu o rată de analfabetism funcţional a populaţiei de peste 40%, România este într-un pericol major să rămână în urmă faţă de ţările avansate industrial din Uniunea Europeană. La rândul său, UE în ansamblu este la o răscruce, fiind într-un moment în care, dacă nu face urgent ceva, va pierde competiţia pentru tehnologie şi economie cu SUA şi China, explică profesorul Naumescu, expert în relaţii internaţionale.

În ceea ce priveşte România, cele trei priorităţi merg mână în mână, detaliază consilierul prezidenţial. Ţara noastră are ocazia unică de a investi 16,7 miliarde de euro, bani daţi cu dobândă foarte mică de UE pentru a-şi moderniza şi eficientiza industria de apărare. Este o situaţie fără precedent de favorabilă în istoria noastră şi cu care este extrem de improbabil să ne mai întâlnim cel puţin în generaţiile următoare, spune profesorul Naumescu. Administraţia e conştientă de starea în care e această industrie şi de pericolele care o pasc, de aceea urmează o curăţenie generală în sistem, pentru ca miliardele de la UE să nu încapă iar pe mâna reţelelor mafiote.

Al doilea obiectiv al Administraţiei Dan, lărgirea UE, vizează finalizarea cu succes a negocierilor de aderare ale Republicii Moldova până în vara lui 2029, ţintă despre care Valentin Naumescu spune că e „ambiţioasă, dar realizabilă“.
În sfârşit, a treia prioritate se referă la creşterea competitivităţii economiei româneşti. Aceasta trebuie modernizată şi să absoarbă cât mai rapid şi cât mai mult tehnologiile avansate. De reuşita obiectivului depinde dezvoltarea viitoare a României.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare