Coaliția a decis varianta pentru maximizarea votului politic: cele mai bune soluții pentru bucureșteni, principalul obiectiv

Decizia PNL și PSD de a merge separat în campania pentru fotoliul de Primar General este motivată de dorința de a maximiza șansele Alianței în alegeri. Având propriul candidat în cursă, principalele formațiuni de dreapta și de stânga opresc ascensiunea “falșilor exponenți ai dreptei și stângii, Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone”, au declarat surse interne. Gabriela Firea și Sebastian Burduja își vor concentra campania electorală pe prezentarea celor mai bune soluții pentru bucureșteni, fără atacuri reciproce, așa cum au stabilit în partid.

Revenirea în joc a celor doi lideri de filiale de la București va readuce electoratul tradițional la matcă. De altfel, electoratele celor două partide au optat pentru candidaturi separate și decizia de marți seara nu face decât să răspundă unor așteptări interne care vor motiva suplimentar activul de partid.

Ambii candidați sunt foarte cunoscuți bucureștenilor, care vor avea în acest fel șansa unor soluții electorale clare, fără riscuri. Ne amintim că Sebastian Burduja a prezentat în urmă cu puțin timp un program pentru București, pe care l-a și pus la dispoziția lui Cătălin Cîrstoiu. PNL va merge în campanie cu acest set de soluții pentru București și pentru Primăria Generală.

Așadar, în cazul Bucureștiului pe 9 iunie PSD și PNL mizează pe candidaturi separate pentru funcția de Primar General și pentru Consiliul General, și în continuare pe candidaturi comune pentru funcțiile de primari de sectoare și consilii locale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare