Home Analize CNN: Occidentalii primesc vești sumbre despre contraofensiva ucraineană

CNN: Occidentalii primesc vești sumbre despre contraofensiva ucraineană

0

La câteva săptămâni de la începerea contraofensivei extrem de aşteptate a Ucrainei, oficialii occidentali au evaluări din ce în ce mai „sumbre” cu privire la capacitatea forţelor ucrainene de a recuceri un teritoriu semnificativ, au declarat pentru CNN patru oficiali americani şi occidentali de rang înalt, transmite news ro.

„Vor vedea în continuare, în următoarele două săptămâni, dacă există o şansă de a face progrese. Dar ca ei să facă într-adevăr progrese care să schimbe echilibrul acestui conflict cred că este extrem, extrem de puţin probabil”, a declarat un diplomat occidental de rang înalt pentru CNN.

„Informările pe care le avem ne dau de gândit. Ni se reamintesc provocările cu care se confruntă”, a declarat reprezentantul Mike Quigley, un democrat din Illinois, care s-a întors recent de la întâlniri pe care le-a avut în Europa cu comandanţii americani care antrenează forţele blindate ucrainene. „Acesta este cel mai dificil moment al războiului”, spune congresmenul.

Principala provocare pentru forţele ucrainene este dificultatea continuă de a străpunge liniile defensive multistratificate ale Rusiei în estul şi sudul ţării, care sunt marcate de zeci de mii de mine şi de reţele vaste de tranşee. Forţele ucrainene au suferit pierderi uluitoare acolo, ceea ce i-a determinat pe comandanţii ucraineni să reţină unele unităţi pentru a se regrupa şi pentru a reduce pierderile.

„Ruşii au mai multe linii de apărare, iar ei (ucrainenii) nu au trecut cu adevărat de prima linie”, a declarat un diplomat occidental de rang înalt. „Chiar dacă ar continua să lupte în următoarele câteva săptămâni, dacă nu au reuşit să facă mai multe progrese de-a lungul acestor ultime şapte, opt săptămâni, care este probabilitatea ca ei să le facă brusc, cu forţe mai epuizate? Pentru că sunt condiţii extrem de grele”, subliniază diplomatul.

Ad

Exit mobile version