CJ Mehedinți, eveniment festiv pentru Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat astăzi, alături de prefectul județului, Alin Isuf și primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, la evenimentul festiv organizat de Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an, la data de 1 octombrie.

“Vârstnicii sunt bucurie și mândrie și sunt o fericire pentru cei care îi mai au! Ceilalți, în rândul cărora, cu tristețe profundă am intrat și eu, de curând, păstrăm doar în suflet și în gând ochii blajini care ne-au vegheat copilăria și vocea caldă, încărcată de iubire a bunicilor!Vârstnicii sunt oameni care au avut o largă contribuție, din punct de vedere social, la viața municipiului Drobeta Turnu Severin și a județului Mehedinți. Pe de o parte, prin prisma activității profesionale pe care au desfășurat-o, iar pe de altă parte, pentru faptul că au crescut copiii șinepoții care astăzi, sunt în câmpul muncii.Am toate gândurile de sănătate și îi asigur de tot respectul și admirația mea. Avem nevoie, în continuare, ca domniile lor să aibă un rol activ în societate și în comunitate!Multă sănătate tuturor și La Mulți Ani!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Articole relationate

    Categorii populare