Ciucă promite primarilor liberali „o întâlnire a Ligii Aleşilor Locali pentru a discuta despre proiecte, programe, axe de finanţare, toate atât de necesare”

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, s-a întâlnit vineri cu membrii Partidului Naţional Liberal din Brăila, Galaţi şi Buzău, ocazie cu care primarii liberali i-au transmis care sunt problemele comunităţilor pe care le administrează, cum ar fi proiecte întârziate, birocraţie excesivă, lipsă de personal, salarizare inadecvată.

”Astăzi, la Brăila şi Buzău, m-am întâlnit cu membrii Partidului Naţional Liberal din trei organizaţii importante: Brăila, Galaţi şi Buzău. M-a bucurat deschiderea cu care mi-au vorbit primarii şi sinceritatea cu care au spus care sunt problemele comunităţilor pe care le administrează: proiecte sau chiar programe întârziate, birocraţie excesivă, lipsă de personal, salarizare inadecvată sau constrângeri nejustificate în aplicarea unor regulamente. Le-am mulţumit oamenilor pentru încredere şi le-am amintit că uşa sediului central al partidului este permanent deschisă, că vom întreprinde demersuri pentru rezolvarea problemelor întâmpinate în comunităţile locale”, a scris premierul pe Facebook.

‘Acestea se vor adresa, în principal, dezvoltării comunităţilor locale şi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor. Până la sfârşitul lunii mai vom organiza o întâlnire a Ligii Aleşilor Locali, pentru a discuta despre proiecte, programe, axe de finanţare, toate atât de necesare. Îmi doresc să găsim împreună soluţii, dar am nevoie de sprijinul tuturor liberalilor pentru a termina ce am început şi pentru a demara proiecte care sa scoată România din criză”, a spus Ciucă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare