Ciucă: De fiecare dată când vrem să înţelegem patriotismul adevărat şi să separăm adevăraţii patrioţi de falşii patrioţi, trebuie să ne gândim la sacrificiul eroilor care dau viaţă acestui monument de la Mărăşeşti

Preşedintele Senatului şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a referit, duminică, într-un discurs susţinut la Mausoleul de la Mărăşeşti, la patriotismul eroilor căzuţi în războaie şi a subliniat că, în contextul războiului din Ucraina, ”România este de partea bună a istoriei”. Ciucă a susţinut că avem nevoie acum de stabilitate în ţară, dar şi de o ”economie care să facă un salt de dezvoltare rapid”.

Preşedintele Senatului şi preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă, a participat, duminică, la evenimentul „Vrancea Eroică”, de la Mausoleul Eroilor, Mărăşeşti.

”Comemorăm astăzi un moment istoric definitoriu pentru dezvoltarea naţiunii române şi deopotrivă cinstim centenarul unuia dintre cele mai importante simboluri ale istoriei noastre, Mausoleul de la Mărăşeşti. În urmă cu 100 de ani, din iniţiativa Societăţii Femeilor Ortodoxe şi cu binecuvântarea Întâi-Stătătorului Bisericii, iată, cei doi piloni de bază se regăsesc aici, în acest loc, Armata şi Biserica, a început ridicarea acestui Mausoleu. Se construia un loc de odihnă pentru eroii neamului şi un loc de inspiraţie pentru generaţii întregi ale României. De aici, din acest loc sfânt în care odihnesc eroii militari, vă propun doar pentru câteva clipe să ne întoarcem în timp, la anul 1917, să ne imaginăm cum se pregăteau zi de zi, ce gânduri îşi făceau pentru viitor şi ce era în sufletul acelor oameni, care au lăsat în urmă copiii, soţiile şi  părinţii lor pentru a salva de la distrugere o naţiune înteagă”, şi-a început Ciucă discursul.

Preşedintele Senatului s-a referit la jertfa eroilor neamului.

”Ei au fost ultima redută în faţa unui agresor puternic şi bine organizat care dorea să distrugă spiritul de unitate al naţiunii noastre. Prin sacrificiul lor suprem, naţiunea română a supravieţuit, a învins şi a împlinit visul naţional al Marii Uniri. Mausoleul de la Mărăşeşti, care a dăinuit 100 de ani şi va dăinui sute de ani de acum înainte, stă mărturie că jertfa pentru ţară dă viaţă eternă eroilor neamului. De fiecare dată când vrem să înţelegem patriotismul adevărat şi să separăm adevăraţii patrioţi de falşii patrioţi, trebuie să ne gândim la sacrificiul eroilor care dau viaţă acestui monument istoric. Vom şti imediat şi vom putea distinge între cine este patriot cu fapta şi cine este patriot cu vorba”, a spus Ciucă.

Nicolae Ciucă a subliniat că astăzi este rândul nostru să onorăm jertfa eroilor neamului nostru şi să construim pentru generaţiile viitoare.

”Să ne întoarcem din trecut, în prezent, la zilele noastre. Am  convingerea că astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne gândim ce poate oferi fiecare dintre noi României, ce am făcut zi de zi fiecare pentru ca ţara noastră să progreseze. Ce am făcut pentru ca în comunitatea în care trăim să ne meargă tuturor mai bine. Atunci, la Mărăşeşti, o întreagă naţiune s-a unit împotriva unui duşman comun, pentru a se apăra şi pentru a-şi clădi un viitor mai bun. Astăzi este rândul nostru să onorăm jertfa eroilor noştri şi să apărăm valorile, identitatea şi să construim pentru generaţiile viitoare”, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Boris Johnson salută scăderea natalității la nivel mondial

    Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a cerut guvernelor europene...

    Ruptura profundă între puterile din Golf din cauza războiului din Iran

    Războiul dintre SUA și Iran a provocat o „ruptură...

    Bolo l-a schimbat pe secretarul general de la Energie cu omul OMV

    Premierul proaspăt demis Ilie Bolojan, care preluase și funcția...

    Deutsche Welle: Nicușor a jonglat din umbră căderea lui Bolojan

    Neimplicarea președintelui de partea reformiștilor, abandonarea lui Ilie Bolojan și chiar...

    Premierul croat cere HORECA să nu majoreze prețurile

    Prim-ministrul croat, Andrej Plenković, a avertizat din nou astăzi,...

    Articole relationate

    Categorii populare