Budapesta: Secuii repatriaţi din Bucovina şi naţionalităţile din Bucovina îşi menţin cultura vie

Secuii repatriaţi din Bucovina şi naţionalităţile din Bucovina îşi menţin cultura vie, a declarat, sâmbătă, la Bonyhád, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar, cu ocazia Festivalului Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”.

Árpád János Potápi, care este şi deputat Fidesz al acestei regiuni, a amintit, în salutul său, că festivalul, care se desfăşoară anul acesta pentru a 34-a oară, iar la Bonyhád din 1997, celebrează cultura oamenilor care au trăit în Bucovina şi a celor care locuiesc acolo şi astăzi.

Acesta a amintit că, timp de aproximativ două secole, secuii au trăit în cinci sate înfiinţate de ei în provincia de nord-est a Imperiului Austro-Ungar, care acum aparţine de Ucraina şi România. Populaţia din cele cinci sate secuieşti din Bucovina a fost repatriată în Ungaria în anul 1941. Împreună cu celelalte popoare – români, ucraineni, polonezi – secuii au format cultura comună a Bucovinei.

Politicianul, care se trage dintr-o familie de secui bucovineni, l-a salutat pe Zbigniew Kowalski, de la Casa de Cultură din Pila, care din anul 1990 este principalul organizator al festivalului, şi, de asemenea, a salutat şi grupurile secuieşti de peste hotare care “menţin în viaţă cultura secuiască din Bucovina”.

Árpád János Potápi a subliniat că, din cauza războiului ruso-ucrainean, care durează de un an şi jumătate, în acest an niciun grup maghiar nu a putut urca pe scenă la Cernăuţi, şi niciun grup din Ucraina nu a putut veni la Bonyhád. “Sper că încetarea focului şi pacea vor aduce încheierea războiului cât mai curând posibil şi nu doar viaţa va reveni la normal, dar şi festivalul va putea fi organizat în fiecare localitate”, a declarat politicianul.

“Întâlniri Bucovinene” se desfăşoară în mod tradiţional în mai multe localităţi: în România, la Câmpulung Moldovenesc, în Ucraina, la Cernăuţi, în Polonia, la Jastrowie, şi în Ungaria, la Bonyhád.

La festivalul de la Bonyhád, care a început vineri şi care se desfăşoară pe parcursul a trei zile, participă aproximativ 30 de grupuri de dansuri tradiţionale şi orchestre floclorice secuieşti, poloneze şi româneşti, inclusiv secui din Cristur, de lângă Hunedoara şi din Pancevo, Serbia, localităţi unde a ajuns o parte din locuitorii satelor bucovinene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare