Guvernul Cîțu a amânat luarea unei decizii privind retragerea cererii de introducere a zonei Roșia Montană pe lista de patrimoniu a UNESCO. Documentul ar trebui dezbătut de UNESCO începând din 24 iulie. Acum trei ani, Guvernul Dăncilă a mai scos o dată Roșia Montană de pe lista de autorizare UNESCO, invocând un proces internațional prin care România ar risca plata unor penalizări record, de ordinul a miliarde de dolari. În contextul acelui proces, decizia de înscriere a zonei Roșia Montana în patrimoniul protejat de UNESCO ar putea cântări enorm dacă actuala putere nu va reuși să ia o hotărâre cât mai rapid, transmite Radio Europa libera.
Societatea civilă susține că nu există varianta unei „retrageri temporare”, așa cum au sugerat anumite voci din PNL și că, în acest moment, România s-ar afla în afara procedurilor Comitetului UNESCO, așa cum sunt ele descrise în Ghidul Operațional pentru Implementarea Convenției Patrimoniului Mondial și dincolo de practica uzuală a Comitetului Patrimoniului Mondial.
ONG-iștii arată că retragerea (adică „III.F. Withdrawal of nomination”, paragraful 152) presupune că statul care a transmis nominalizarea poate, în orice moment, să o retragă înainte ca ea să fie dezbătută. Aceasta ar echivala cu respingerea definitivă a dosarului.
Claudia Apostol, arhitectă și unul dintre coordonatorii programului ”Adoptă o casă în Roșia Montană”, spune că, în cazul unei retrageri, trebuie reluați toți pașii evaluării care, la primul dosar, au durat 5 ani. Apoi, trebuie trimisă o nouă solicitare și așteptată decizia Comitetului UNESCO.
„Ce se întâmplă acum este că România renunță, în fapt, la nominalizare. Dacă acum 3 ani, când ministrul Ivașcu a cerut returnarea dosarului, am spus că este «o rușine pentru România», acum nici nu știu cum am mai putea descrie o astfel de situație penibilă. La nivel internațional e de neconceput. La nivel local, e o bătaie de joc la adresa comunității și a patrimoniului de aici”, a precizat pentru Europa Liberă Claudia Apostol, arhitect, membru co-fondator al Asociației ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, coordonator al programului de restaurări „Adoptă o Casă la Roșia Montană”
Motivul pentru care România ar vrea retragerea dosarului este legat de o despăgubire-record pe care Gabriel Resources, compania care a inițiat proiectul de exploatare cu cianuri a zonei aurifere Roșia Montana, ar cere-o statului român. Înscrierea dosarului, spun multe voci din lumea politică, ar echivala cu creșterea șanselor ca România să fie obligată să plătească acești bani. Această interpretare, contra-intuitivă, se ciocnește de o alta, a ONG-urilor și a arheologilor, potrivit căreia, tocmai înscrierea dosarului la UNESCO, ar ajuta statul român să nu plătească respectivele despăgubiri.
În 2015, Gabriel Resources a anunțat că a dat în judecată România la Curtea de Arbitraj a Băncii Mondiale pentru un prejudiciu de 4,4 miliarde de dolari, ca urmare a respingerii legii prin care putea începe exploatarea zăcământului.
Procesul în fața unei instante arbitrale a fost posibil în baza acordurilor bilaterale de protecție a investițiilor (BIT) încheiate de România cu Canada, pe de o parte, și cu Marea Britanie și Irlanda de Nord, pe de cealaltă parte. Judecata, care durează deja de peste cinci ani, e departe de a fi finalizată.
În iunie 2021, ziarul german Der Spiegel aduce, din nou, în prim-plan confruntarea dintre statul român și compania minieră canadiană Gabriel Resources. Jurnaliștii germani vorbesc acum de o sumă de 5,7 miliarde de dolari și de o nouă problemă pe care judecata a întâmpinat-o. În urmă cu trei ani, în 2018, Curtea Europeană de Justiție, prin decizia Achmea, a dispus lichidarea a aproximativ 130 de acorduri bilaterale semnate de statele membre care permit judecata în fața unor tribunale arbitrale, nu în fața instanțelor obișnuite, printre care și cele în baza cărora există acest proces.
Jurnaliștii germani spun că, în ultimii doi ani, marile concerne mondiale s-ar fi repliat și ar fi încercat să facă lobby la membrii Direcției Generale pentru Stabilitate Financiară și Piețe de Capital (FISMA), în care sunt discutate diferite posibilități pentru a proteja interesele investitorilor în viitor, iar „planul lor ar fi să obțină de la Comisia UE și statele membre crearea unui nou sistem de justiție paralelă, similar cu vechiul BIT intraeuropean, dar compatibil cu legislația UE.”
„Atâta timp cât depunerea la UNESCO a unui dosar presupune ca un stat membru trebuie să dovedească faptul că situl este protejat prin legile naționale, iar UNESCO nu adaugă măsuri restrictive sau de alt gen – ci doar recomandări și asistență, nu văd cum poate afecta asta un proiect minier sau un arbitraj”, e de părere Claudia Apostol. Aceasta precizează că a consultat documentele depuse de Guvernul României la Washington.
„Înțeleg că exact asta este și perspectiva avocaților apărării, care spun răspicat în aceste documente: Cererea pentru ca Roșia Montană să devină sit al Patrimoniului Mondial UNESCO nu are impact asupra proiectului. Tot în acest document, am mai întâlnit următoarea concluzie, la fel de clară: RMGC ar putea și poate face exploatări miniere în continuare în zona Proiectului dacă obține mai întâi ADC-urile necesare și dacă procesul de declasare este finalizat ( n.r. ADC înseamnă certificat de descărcare arheologică)” mai susține activista Claudia Apostol.
Aceasta conchide: „Roșia Montană e protejată din 1992, de când avem prima listă a monumentelor istorice în România. Guvernul cunoaște poziția avocaților, cunoaște aceste documente, dar lasă să se înțeleagă că ăsta ar fi motivul: arbitrajul. Nu e doar dublu-standard, este o sentință aplicată unei comunități al cărei potențial e sfărâmat și al cărei viitor este jucat, cu bună știință, la bursă.”
