Ciolacu: România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum, pentru că nu va duce la dezvoltare. El a precizat că avem foarte mulţi ordonatori de credite principali şi terţiari, 16.000, cei mai mulţi din toată Europa, dacă nu din lume, iar prin restructurare încep să dispară. ”Toată această şmecherile în sistemul bugetar începe încet, încet să se dezumfle”, a completat şeful Executivului.

”Toată lumea aşteaptă această reformă de 30 de ani, trebuie şi o reformă administrativă. Nu făcute pauşal, în funcţie de câţi locuitori, făcute strategic, pe listă. S-a pierdut acel timp când trebuiau făcute, cum a făcut Polonia, fiindcă în loc să ai 10.000 de proiecte pe fonduri europene, mergeai pe 4 sau 5 proiecte integrate pe regiuni. Noi suntem pe sistem admiinstrativ francez, dar s-ar fi venit cu acei guvernatori regionali care, prin bugetele avute ar fi echilibrat dezvoltarea regională, lucru la care iarăşi suntem restanţi. Uitaţi-vă cum s-a dezvoltat Ardealul”, a spus premierul într-un interviu la DCNews. 

Şeful Executivului a precizat că s-au făcut foarte multe greşeli în 30 de ani, iar cea mai mare greşeală că nu a exista o viziune foarte clară, integrată, şi după nevoi şi asta a dus la un exod al românilor de aproape 5 milioane.

”România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum. Nu va duce la dezvoltare un astfel de sistem bugetar.Te duceai într-un minister, erau şapte agenţii pentru avizare. După reorganizare, există un singur serviciu de avizare. (..) Nu poţi să faci reformă fără digitalizare, îm continuare este o reticenţă în privinţa digitalizării”, a spus Ciolacu. 

”Marea mea problemă este că avem foarte mulţi ordonatori de credite principali şi terţiari, şi acolo, prin aceste restructurări, încep să dispară. Am avut 16.000, cred că cei mai mulţi din toată Europa, dacă nu din lume. (..) Toată această şmecherile în sistemul bugetar începe încet, încet să se dezumfle”, a precizat premierul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare