Ciolacu le-a transmis socialiștilor europeni că Iohannis nu respectă votul românilor

Marcel Ciolacu a anunţat că PSD a transmis scrisori socialiştilor europeni şi le-a prezentat situaţia din România, după alegerile parlamentare şi anume că nu este respectat votul românilor la scrutinul în care PSD a ieşit pe primul loc. Liderul social-democraţilor a amintit că există un raport al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în care este criticat preşedintele Klaus Iohannis pentru implicarea în campania electorală, alături de PNL, transmite news.ro.

„Nu aştept să obţin nimic. Aştept ca toţi liderii europeni, toate cancelariile şi toţi ambasadorii din România care reprezintă aceste ţări europene şi nu numai să ştie adevărul, să ştie ceea ce se întâmplă în România. După cum bine ştiţi, avem şi un raport OSCE care critică în termeni duri implicarea preşedintelui Iohannis în campanie electorală alături de un partid politic. Lucru neacceptat de angajamentele internaţionale luate de către România”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat joi la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD ce speră să obţină prin acele scrisori transmise socialiştilor europeni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare