Ciolacu cu șeful Pentagonului despre investițiile in apărare

Premierul Marcel Ciolacu a avut luni, o întrevedere cu Lloyd Austin, secretarul american al apărării, la Washington, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în SUA. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina şi situaţia de securitate de la Marea Neagră dar şi despre investiţiile în apărare.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat în cadrul întrevederii cu secretarul american al apărării că România este ţara cu cea mai mare graniţă cu Ucraina şi a susţinut această ţară încă de la începutul conflictului, atât umanitar dar şi economic. 

Şeful Executivului a afirmat că discuţiile vizează  securitatea Mării Negre dar şi responsabilitatea pe care România o are faţă de Republica Moldova Moldova. Marcel Ciolacu a mulţumit oficialului american pentru primire şi pentru relaţia cu Ministerul Apărării din România. 

Lloyd Austin, secretarul american al apărării, a afirmat la rândul lui că a avut o vizită plăcută la Bucureşti în anul 2021, iar vizita premierului Ciolacu arată relaţia dintre cele două state, parteneriatul strategic SUA-România, care după 26 ani nu a fost niciodată mai puternic decât în prezent.  

Oficialul american a arătat că România a fost un apărător puternic al Ucrainei şi şi-a exprimat aprecierea pentru modul în care ţara noastră a primit refugiaţii ucraineni, la începutul războiului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare