spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-6 C
București

Ciolacu critică schimbarea șefului Băncii de Gene

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, susţine că sunt puţini oamenii valoroşi şi oneşti, care sunt dispuşi să îşi închine întreaga viaţă binelui public, iar PNL ”face acum orice pentru a-i alunga”, referindu-se la demiterea directorului Băncii Naţionale de Gene. ”Pot să înţeleg frustrarea şi ura liberalilor pe PSD pentru că întotdeauna am guvernat mai bine ca ei, dar nu accept răzbunarea pe un om care nu are nicio legătură cu lupta politică”, a scris, vineri, pe Facebook, Ciolacu, transmite News.ro.

”Sunt puţini oamenii valoroşi şi oneşti, care sunt dispuşi să îşi închine întreaga viaţă binelui public. Dar PNL face acum orice pentru a-i alunga! De tot! În loc să le ofere tot sprijinul necesar pentru a continua să construiască pentru România… Aşa cum vor să scape de Raed Arafat şi de SMURD, aceşti amatori incompetenţi tocmai l-au dat afară pe cel mai bun specialist pe care România îl avea în domeniul cercetării genetice vegetale”, a scris, vineri seară, Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Acesta afirmă că fostul director al Băncii Naţionale de Gene, Costel Vânătoru, ”era inima unui proiect născut cu foarte multe eforturi şi muncă prin care se dorea reintroducerea seminţelor româneşti în agricultură şi protejarea a zeci de mii de soiuri autohtone”.

”Nu a contat că este doctor în horticultură şi un profesionist desăvârşit, care şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării. L-au dat afară de la conducerea Băncii Naţionale de Gene de la Buzău fără nicio explicaţie sau preaviz. Mare ruşine!”, a mai scris Ciolacu pe Facebook.

Acesta a precizat că înţelege ura şi frustrarea liberalilor.

”Pot să înţeleg frustrarea şi ura liberalilor pe PSD pentru că întotdeauna am guvernat mai bine ca ei, dar nu accept răzbunarea pe un om care nu are nicio legătură cu lupta politică. Fiecare zi cu aceşti amatori iresponsabili înseamnă un dezastru mai mare pentru România. Trebuie împreună să îi oprim!”, a mai scris preşedintele Camerei Deputaţilor.

Directorul Băncii Naţionale de Gene, cercetătorul Costel Vânătoru, a fost demis vineri de Ministrul Agriculturii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare