Home Analize Ciolacu anunță măsuri împotriva șoferilor beți sau drogați: Anularea dreptului de a...

Ciolacu anunță măsuri împotriva șoferilor beți sau drogați: Anularea dreptului de a conduce pentru cel puţin zece ani sau chiar confiscarea autovehiculului

0

Reprezentanţi ai PSD propun înăsprirea sancţiunilor aplicate şoferilor care urcă la volan beţi sau drogaţi, printre propuneri numărându-se anularea dreptului de a conduce pentru cel puţin zece ani sau chiar confiscarea autovehiculului condus de un şofer drogat sau beat. Propunerile au fost anunţate, sâmbătă, de către premierul Marcel Ciolacu, urmând ca modificările legislative să fie înaintate în primele două săptămâni ale actualei sesiuni parlamentare.

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că, în primele două săptămâni ale actualei sesiuni parlamentare, Guvernul va face propuneri care vizează modificări legislative privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri.

Propuneri în acest sens au fost prezentate, sâmbătă, în şedinţa PSD, de către fostul ministru a Justiţiei, Robert Cazanciuc, a precizat Ciolacu.

„Vor fi măsuri şi pentru cei care vor conduce sub influenţa alcoolului şi sub influenţa drogurilor, măsuri drastice şi propuneri venite de la colegi ca timp de cel puţin 10 ani să nu mai ai dreptul să deţii un permis de conducere când vei depistat de către Poliţie într-o  astfel de situaţie şi chiar confiscarea autovehiculului pe care îl foloseşti în momentul infracţiunii”, a anunţat Marcel Ciolacu.

La începutul acestei săptămâni, în contextul prezentării raportului privind accidentul de la 2 Mai prodis de un tânăr drogat, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a anunţat intenţia de mărire a termenelor pentru restituirea permisului de conducere dacă a fost anulat ca urmare a consumului de alcool sau droguri. ”Voi propune trei ani”, a spus el.

Predoiu a mai spus că va propune instituirea măsurii de confiscare obligatorie a mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri sau al căror conducător auto a fost confirmat pozitiv cu droguri.

Ulterior, Marcel Ciolacu a afirmat că măsurile de combatere a consumului de droguri anunţate de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, sunt un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente, apreciind că este nevoie de un efort masiv de destructurare a reţelelor de trafic cu droguri. 

Ad

Exit mobile version