Ciocniri armate în Nagorno-Karabah între Armenia și Azerbaidjan

Azerbaidjanul și Armenia au anunțat sâmbătă o acutizare dramatică a situației în Nagorno-Karabah, părțile acuzându-se reciproc de acțiuni ofensive active, informează agențiile de presă ruse Interfax și RIA Novosti.

„Există morți de ambele părți. Partea azeră a suferit pierderi în ceea ce privește efectivele umane și tehnice. A fost doborât un elicopter azer”, a anunțat secretarul de presă al Ministerului Apărării al Armeniei, Arțrun Ovanisian, subliniind că anterior Azerbaidjanul a trecut la acțiuni ofensive în zona Nagorno-Karabah. De asemenea, potrivit Ministerului Apărării al Armeniei, partea azeră a efectuat lovituri aeriene și asupra unor zone civile.

La rândul său, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a subliniat că acuzațiile sunt „o nouă provocare” din partea Erevanului și că niciun elicopter azer nu a fost doborât.

Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a anunțat că analizează situația din zona conflictului Nagorno-Karabah. „Studiem cu atenție informațiile care ne parvin”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al diplomației ruse, Maria Zaharova.

Azerbaidjan și Armenia, două foste republici sovietice din sudul Caucazului, sunt în conflict de la sfârșitul anilor 1980 asupra Nagorno-Karabah. Populat în majoritate de armeni dar alipit Azerbaidjanului în epoca sovietică, Nagorno-Karabah a fost scena unui război ce a făcut 30.000 de morți și sute de mii de refugiați între 1988 și 1994. În ciuda semnării unui acord de încetare a focului, niciun tratat de pace nu a fost semnat și ciocniri armate au loc în mod regulat.

Președintele Azerbaidjanului Ilham Aliev a cerut miercuri, în fața secretarului de stat american John Kerry, ca Armenia să-și retragă „imediat” trupele din teritoriul Nagorno-Karabah disputat între cele două țări și pentru care Washingtonul caută să găsească o soluție de ani de zile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare