Home Analize China trimite UE 2 milioane de măşti chirurgicale, 200.000 de măşti de...

China trimite UE 2 milioane de măşti chirurgicale, 200.000 de măşti de tip N-95 şi 50.000 de teste pentru coronavirus

0

China va trimite peste 2 milioane de măşti de protecţie Uniunii Europene, în timp ce Europa a devenit epicentrul pandemiei de coronavirus, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează AFP și Agerpres.

Într-un mesaj video pe Twitter, von der Leyen a declarat că premierul chinez Li Keqiang i-a spus la telefon că a fost trimis materialul medical.

„Convergem asupra faptului că lupta împotriva coronavirusului este globală şi că trebuie să ne ajutăm reciproc în aceste momente dificile. China nu a uitat de ajutorul pe care Comisia i l-a acordat în ianuarie, când ea a fost centrul epidemiei”, a declarat von der Leyen.

Livrarea materialului, aşteptat „în curând”, va include 2 milioane de măşti chirurgicale, 200.000 de măşti de tip N-95 (de asemenea de protecţie) şi 50.000 de teste pentru coronavirus.

În ianuarie, UE a trimis 50 de tone de echipament medical în China, a amintit Ursula von der Leyen.

Grupul Alibaba, un gigant chinez al comerţului electronic, a trimis, de asemenea, prin intermediul fundaţiei sale, măşti în Franţa şi Italia pentru a le ajuta să combată răspândirea virusului.

Pornind din China în decembrie, COVID-19 a ucis deja peste 8.000 de oameni în întreaga lume, pentru prima dată miercuri cu un număr total de decese mai mare în Europa decât în Asia.

Ad

Exit mobile version