Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, acuză într-o postare pe Facebook, faptul că „în numai 6 luni guvernul Orban a emis cel mai mare număr de OUG-uri văzut vreodată”, recent fiind publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu numărul 100.
”Da, stimați concetățeni, în numai 6 luni guvernul Orban a emis cel mai mare număr de OUG-uri văzut vreodată!
La 25 iunie 2019, Ludovic Orban spunea următorul lucru legat de această practică: „Mesajul dat de români a fost acela de a nu mai fi adoptate Ordonanţe de Urgenţă a căror constituţionalitate nu poate fi verificată în timp util prin sesizarea altor autorităţi în afară de Avocatul Poporului.”
Apoi, la începutul mandatului, premierul Orban s-a angajat în fața românilor, a Parlamentului și a Președintelui României că va implementa „toate recomandările” Comisiei de la Veneția; că nu va adopta în exces ordonanțe de urgență pentru modificarea legislației în vigoare.
Dar în noiembrie 2019, când au preluat guvernarea, salvatorii liberali ai democrației nu au pus capăt ‘abuzului’ de ordonanțe de urgență pe care îl invocau. Dimpotrivă, l-au consolidat!
Recordul absolut de sfidare a poporului îl reprezintă, de departe, angajarea răspunderii politice a Guvernului pe bugetul României, urmată de noaptea lungă a ordonanțelor de urgență. Au fost atunci adoptate 25 de ordonanțe, deși, la începutul ședinței de Guvern, pe ordinea de zi figurau doar două.
Domnule Orban, la „ceas de sărbătoare”, ne spuneți când ați mințit? În opoziție, când invocați Comisia de la Veneția și cereați interzicerea prin Constituție a ordonanțelor de urgență sau la putere, de când ați început să le pierdeți șirul?
Cred că Parlamentul trebuie să își fixeze drept obiectiv respingerea tuturor Ordonanțelor de Urgență emise de guvernul actual, incapabil să ia măsuri de relansare a economiei țării. În această vară, Parlamentul va lucra în sesiune extraordinară și poate dezbate în procedură de urgență orice lege care să contribuie la protejarea și bunăstarea cetățenilor români!
Ajunge cu sfidarea!
Cu fiecare zi care trece, Ludovic Orban ține morțiș să ne arate că rămâne ipocritul numărul 1 din spațiul public de după 1989. Da, acest domn se află în politica românească de 30 de ani.
Respectul față de lege, față de instituțiile fundamentale ale statului, achiziții transparente sau meritocrație, sunt pentru Ludovic Orban doar sloganuri de campanie electorală. Nu sunt valori care să ghideze un politician ajuns să conducă destinele României. Sigur, nu chiar de capul lui, ci cu sprijinul nemijlocit al Președintelui Klaus Johannis.
Premierul a jignit în mod constant și fără precedent orice instituție care a îndrăznit să facă ce spune legea și s-a opus intereselor de partid ale clientelei PNL. Au fost luate pe rând la țintă: Curtea Constituțională, Consiliul pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului și, mai nou, instanțele de judecată.
Mă miră lipsa de reacție a partenerilor europeni față de derapajele grave de la democrație, săvârșite de Orban prin atacarea instituțiilor care îndrăznesc să îsi respecte rolul constițutional, precum și față de excesul ordonanțelor de urgență. Din păcate, această lipsă de reacție va îngroșa rândurile celor care vorbesc de dubla măsură practicată sau tolerată de Bruxelles”, a postat pe pagina sa de Facebook Robert Cazanciuc.