Home Basarabia Cele trei partide pro europene de la Chișinău au anunțat formarea unei...

Cele trei partide pro europene de la Chișinău au anunțat formarea unei coaliții guvernamentale

0

Liberalii și-au dat acordul pentru formarea unei coaliții de guvernare din care să facă parte cele trei partide proeuropene intrate în parlamentul Republicii Moldova după alegerile legislative din 30 noiembrie, a anunțat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în urma unei noi runde de negocieri desfășurate marți chiar la Aeroportul din Chișinău, în sala delegațiilor VIP, cu medierea unor oficiali europeni, informează Jurnal.md și Unimedia, transmite Agerpres.
‘În 2009, ne-am asumat drumul european, acum trebuie să fim responsabili”, a declarat Mihai Ghimpu, precizând că, în prezent, „nu sunt alții mai buni decât noi”. „Asta e realitatea, ăsta e votul cetățenilor. Parcă fiecare dintre noi a zis ‘da’, dar a rămas să mai discutăm (…) Noi, liberalii, suntem pentru această alianță. Astăzi am mai făcut un compromis. O să aflați mai târziu despre ce e vorba’, a spus el.

Liderul PL a mai afirmat că europenii s-au arătat îngrijorați că negocierile pentru formarea coaliției de guvernare durează atât de mult timp. Totodată, Ghimpu a menționat că oficialii europeni au susținut ideea privind înaintarea pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova a unui expert străin.

Președintele Partidului Liberal Democrat al Republicii Moldova (PLDM), Vlad Filat, a subliniat importanța discuțiilor de marți. ‘Am făcut un pas important pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile. Continuăm să muncim. Ne-au recomandat (mediatorii europeni) să continuăm procesul de integrare europeană. Nu am discutat despre un guvern minoritar, ci despre formarea coaliției între aceste trei partide. Astfel, vom avea tot sprijinul lor dacă vom continua procesul de integrare europeană. Mâine veți afla rezultatul’, a declarat Vlad Filat.
Parlamentul de la Chișinău se va reuni miercuri începând cu ora 15.00.

Ad

Exit mobile version