Cel mai amplu proiect de asfaltare a străzilor din Vânju Mare (Mehedinți) este pe ultima sută de metri

Cel mai amplu proiect de asfaltare a străzilor din Vânju Mare (Mehedinți) este pe ultima sută de metri.

Am mers astăzi pe șantier, acolo unde a început asfaltarea ultimului tronson din cadrul proiectului în valoare de 28 milioane lei, finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II.Este vorba despre strada din fața clădirii fostului spital orășenesc și a Primăriei Vânju Mare până la intersecția cu strada Târgului.Acum se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt.Proiectul va fi declarat încheiat, odată cu recepția la terminarea lucrărilor care preconizăm să se realizeze în aproximativ o lună.Pe lângă faptul că s-au reabilitat 45% din străzile orașului, s-au refăcut trotuarele, rigolele, astfel că, pe lângă utilitate, orașul are acum un aspect plăcut.În perioada următoare, orașul Vânju Mare va beneficia de fonduri în cadrul Programului Anghel Saligny pentru reabilitarea străzilor care nu au fost prinse în acest proiect, a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare