spot_img
24.1 C
București
sâmbătă, mai 25, 2024
Acasă#ReginaAnaVIDEO/ Cei 5 nepoţi şi două din fiicele Regelui Mihai EXCLUŞI de...

VIDEO/ Cei 5 nepoţi şi două din fiicele Regelui Mihai EXCLUŞI de la căpătâiul Reginei Ana/ Rudă a Principesei Irina: Mă simt foarte tristă pentru tine că nu te-au lăsat să mergi

-

Postul naţional TVR a difuzat miercuri imagini exclusive de la ceremonia funerară din Elveţia, de la capela Beausobre din Morges, oficiată de un preot catolic de culoare după decesul Reginei Ana.

Imaginile au scos în evidenţă nu numai absenţa Regelui Mihai, dar şi a celor 2 nepoţi şi  3 nepoate, precum şi a uneia din fiice, Irina.

- Advertisement -

wUPDATE, 01.20/ CORECTURĂ: La ceremonie au fost prezente doar Principesele Margareta, Maria şi Sofia însoţite de Principele Radu, aşa cum se vede şi pe imagini. Iniţial, TVR anunţase că şi Principesa Elena ar fi fost prezentă, dar mai apoi a corectat ştirea.

- Advertisement -

Elena este mama Principelui Nicolae.

Regele Mihai şi Regina Ana au 5 fiice şi 5 nepoţi.

Ceremonia funerară a avut loc miercuri dimineaţă, începând cu ora 10.00.

La ceremonie nu a fost chemată nici Principesa Irina, exclusă din familia regală împreună cu fiul său, Mihai, şi fiica Angelica. Irina a fost exclusă din Familia Regală după ce a fost implicată într-un caz cu lupte de cocoşi în Oregon, SUA.

ANNNALa ceremonia funerară de la Morges nu au fost acceptaţi nici Principele Nicolae, exclus din Familia Regală pe 1 august anul trecut şi sora sa, Karina, care nu a fost însă exclusă.

principele-nicolae_mediafaxRegina Ana a murit pe 1 august exact după un an de la excluderea nepotului său, Nicolae, din Familie.

2Dar nici fiica Principesei Sofia, Elisabeta-Maria, nu a fost acceptată la ceremonie.Nici ea nu este exclusă.

Sicriul va rămâne la capela Beausobre din Morges până în 9 August, când va fi adus în România.

Sofia a fost exclusă şi ea din Familia Regală în 1998 când s-a căsătorit cu Alain Biarneix, dar mai apoi a fost reprimită după ce a divorţat de acesta.

În acest moment cei doi nepoţi pe linie masculină ai Regelui şi Reginei, Nicolae şi Mihai, nepoata Angelica şi fiica Irina sunt excluşi din Familia Regală.

Principesa Irina în prezent purtând numele de Irina Walker şi-a schimbat profilul de facebook după moartea mamei sale punând fotografia Reginei Ana la fel ca şi surorile sale.

irinaUna din rudele soţului i-a postat un mesaj Irinei miercuri seară pe facebook:

Cred că după tot acest timp şi în aceste circumstanţe speciale ar fi trebuit să te lase să pleci. Mă simt foarte tristă pentru tine!

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img