Un număr de 60 de artişti din toată lumea vor aduce 20 dintre cele mai noi proiecte din jazzul mondial pe cele trei scene ale festivalului Gărâna Jazz Festival, care se deschide joi seara şi se desfăşoară până la sfârşitul acestei săptămâni.
„Gărâna, satul dintre munţi, redevine pentru patru zile capitala jazzului. Prietenii vechi şi noi ai festivalului, iubitorii de muzică bună sunt aşteptaţi să se bucure, deopotrivă, de concerte, de drumeţii, de mountain biking şi de gastronomia locală. (…) Gărâna Jazz Festival 2019 prezintă în deschiderea sa, concertul extraordinar Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu. Celebrul saxofonistul norvegian Jan Garbarek se întoarce pe scena festivalului după 12 ani, împreună cu trei muzicieni de cea mai înaltă clasă: percuţionistul indian Trilok Gurtu, compozitorul german Rainer Bruninghaus şi chitaristul brazilian Yuri Daniel. (…) Cea mai frumoasă, lirică, expresivă şi emoţionantă muzică se va auzi în Poiana Lupului, după ora 20,00”, au transmis organizatorii.
Vineri, 12 iulie, sunt programate cinci concerte. A doua zi de jazz va începe dimineaţa târziu, la ora 11,00, în satul Văliug. După ora 19,00, în Poiana Lupului, vor deschide şi închide seara alţi reprezentanţi de marcă ai jazzului românesc, precum Horea Crişovan & JazzyBIT şi Petre Ionuţescu & Daniel Dorobanţu.
Invitaţii internaţionali ai serii sunt oaspeţi ce revin în festival cu proiecte noi şi interesante, afirmă organizatorii. Giovanni Guidi, pe care publicul festivalului l-a putut asculta cu prilejul concertului Enrico Rava – Tomasz Stanko Quintet din 2017, îşi va prezenta propriul quintet format din muzicienii Thomas Morgan la contrabas, Joao Lobo la tobe, Francesco Bearzatti la saxofon şi Roberto Cecchetto la chitară. Giovanni Guidi Quintet va interpreta piese de pe noul album „Avec Le Temps”.
Potrivit organizatorilor, Per Mathisen – The Bass Viking revine cu aceeaşi pasiune şi bucurie de a cânta, de această dată în proiectul Mathisen / Robin / Borlai, un trio din care fac parte Ruggero Robin la chitară şi Gergo Borlai la baterie.
Ziua a treia va începe la ora 11,00, pe scena de la Biserica Catolică din Văliug, cu muzicianul clujean Rodion GA. La Hanul „La Răscruce”, de la ora 14,00, două noi proiecte româneşti vor putea fi audiate în cadrul Romanian Jazz Meeting. Afrodizzy, compus din cântăreaţa Luiza Zan şi chitaristul Iulian Pavelescu, invită publicul să experimenteze buna-dispoziţie şi optimismul prin intermediul muzicii, iar Cătălin Milea Group va susţine un concert tribut adus unuia dintre grupurile cele mai iubite, sub titulatura Jazz on Pink Floyd.
Sezonul România-Franţa 2019 şi Gărâna Jazz Festival prezintă, pe scena mare, de la ora 19,00, trei proiecte ale unor muzicieni francezi ce şi-au pus amprenta asupra calităţii jazzului francez contemporan: Jacky Terrasson Trio, Renaud Garcia-Fons & Dorantes şi Gregory Privat Trio. În încheierea celei de-a treia seri a festivalului vor cânta două personalităţi ale jazzului mondial. Contrabasistul Lars Danielsson şi trompetistul Paolo Fresu se vor întâlni pentru a crea împreună atmosferă şi culoare, profunzime şi o paletă bogată de emoţii prin intermediul instrumentelor lor. Summerwind este primul proiect comun al celor doi muzicieni şi un eveniment pentru orice iubitor de jazz.
Ultima zi de festival, duminică, 14 iulie, aduce şapte concerte de neuitat. La Biserica Catolică din Văliug, de la ora 11,00, doi muzicieni timişoreni îşi dau întâlnire în formula unui duet de suflet, respectiv, Adrian Schwartz-Dinu & Horea Crişovan. În aceeaşi zi, începând cu ora 14,00, scena de la Hanul „La Răscruce” găzduieşte două concerte. Sorin Zlat Quartet prezintă, în cadrul Romanian Jazz Meeting, „The Land of Dreams”. Cei patru muzicieni ai quartetului se află într-un turneu în România cu acest proiect, dorind să aducă publicului un repertoriu original şi diversificat. Va urma quartetul berlinez Philm, condus de saxofonistul Philipp Gropper, o reprezentaţie care doreşte să ducă limitele limbajului specific jazzului către nişte extreme mai puţin explorate. În Poiana Lupului, după ora 19,00, quartetul saxofonistului polonez Maciej Obara pregăteşte un concert deopotrivă liric şi plin de energie.