Catastrofa Liz: Conservatorii s-au prăbușit la 20%., laburiștii au urcat la 50%

Prim ministra Marii Britanii, Liz Truss, l-a destituit pe ministrul de finanțe, Kwasi Kwarteng, în funcție de numai 38 de zile. Ea a anunțat că renunță la anularea creșterii impozitului pe profit, după reacția extrem de negativă a piețelor financiare, transmite RFI.   

„Vreau să fiu sinceră, este dificil”, a declarat Truss într-o conferință de presă de numai 10 minute după ce și-a demis ministrul de finanțe (cancelarul) și a făcut a doua întoarcere de 180 de grade în planul de creștere economică al guvernului său.

„Modul în care ne îndeplinim misiunea trebuie să se schimbe”, confirmând că impozitul pe profit va crește în aprilie anul viitor de la 19% la 25%, în ciuda promisiunii de a nu face acest lucru în mini-bugetul din septembrie. Este a doua întoarcere de 180 de grade în domeniu după renunțarea la abolirea ratei de vârf a impozitului pe venit de 45% pentru câștigurile de peste 150.000 de lire sterline anual.

Ca urmare a mini-bugetului din septembrie lira sterlină s-a prăbușit la cel mai jos nivel din istorie în raport cu dolarul american, iar ratele dobânzilor la care împrumută bani guvernul pentru a finanța deficitul bugetar au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 14 ani.  

Prim ministra a vorbit doar trei minute și jumătate și a răspuns doar la patru întrebări din partea jurnaliștilor, fapt pentru care a primit numeroase critici, unii parlamentari ai Partidului Conservator care au spus că în acest fel nu a făcut decât să înrăutățească situația.

Partidul Conservator a căzut la circa 20% în sondaje, iar Partidul Laburist a urcat la 50%, ceea ce ar da Laburiștilor o majoritate de 2/3 în Camera Comunelor, cea mai mare din ultimii 81 de ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mehedințiul are Organizație de Management al Destinației

    Organizația de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” a...

    SONDAJ: Alianţa Fidesz-KDNP ar avea 50%

    Alianţa Fidesz-KDNP s-a consolidat în finalul campaniei electorale, atingând...

    150 de ani de la nașterea lui Alexandru Bărcăcilă, fondatorul Muzeului Regiunii Porților de Fier

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat, la...

    In Drobeta Turnu Severin se plantează arbori

    Primele plantări de arbori din această primăvară au început...

    Articole relationate

    Categorii populare