spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-2.5 C
București

Cătălin Predoiu ACUZĂ PNL că dă cale liberă non-valorilor și că e un partid-balama

”Dacă vom continua aşa, cum se întâmplă în multe locuri, nu aici (n.red- Piatra Neamț), să dăm cale liberă non-valorilor doar pentru că ne cunoaştem de mult sau suntem prieteni, nu vom ajunge la niciun rezultat. Cetăţenii aşteaptă de la PNL nu noul program de guvernare pe care partidul a ştiut să îl dea şi la fel de bine a ştiut să îl bage în sertar, ci oameni care pot oferi garanţia că le rezolvă problemele. Altfel, putem să ne batem cu cărămida în piept o sută de ani. PNL trebuie să vrea să fie altceva, nu un partid balama ci un partid al victoriei, nu un partid al vorbelor frumoase ci un partid al faptelor şi al soluţiilor concrete, aplicate, un partid care să stea drept, fără ezitare în faţa cetăţeanului”, a declarat duminică prim-vicepreşedintele liberal. Cătălin Predoiu, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Neamţ.

Predoiu candidează la șefia PNL.

”Este o vorbă care spune ‘unde nu-i cap, vai de picioare’. Din fericire, în PNL au început alegerile. Din fericire, membrii PNL sunt chemați să ia destinul partidului în mâna lor. (…) Candidez la funcția de președinte al PNL nu pentru glorie personală, nu pentru a câștiga avantaje în plan personal, ci dintr-un profund sentiment de datorie morală față de PNL. Sunt unul dintre membrii PNL care are capacitatea de a oferi Partidului Național Liberal ceea ce merită. PNL are nevoie de carcater, de o identitate clară de dreapta, are nevoie în mesajul public de forță și credibilitate, de unitate, dar nu clamată ci reală, născută din înțelegerea obiectivelor pe care le avem. PNL mai are nevoie ca decizia în partid să revină membrilor, să nu se mai ia doar în cercuri restrânse la București, ci cu participarea fiecărui membru important, a fiecărei organizații locale. Conducerea PNL trebuie să învețe din nou să își respecte membrii de partid, să îi asculte, să țină cont de ceea ce spun membrii, și mai ales să asigure un cadru în care fiecare să poată face carieră în partid — bazată pe efort, merit și rezultate”, a declarat la rândul său Ludovic Orban.

El a mai spus că după data de 17 iunie, când vor avea loc alegerile pentru conducerea partidului, PNL va avea doar două variante: ”în sus sau în jos”.

”Dacă mergeți pe mâna mea, PNL va merge în sus și va avea șansa să redevină cu adevărat ceea ce merită să fie, cel mai puternic partid din România”, a susținut Ludovic Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Neue Zürcher Zeitung: Trump, Putin și o mulțime de pitici

    Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung i-a înfățișat pe președinții Rusiei și...

    Curțile de Apel îi cer lui Nicușor să nu promulge legea privind pensiile magistraților

    Curţile de Apel din România îi solicită preşedintelui Nicuşor...

    Curtea Supremă anulează taxele globale impuse de Trump

    Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii din Washington,...

    Articole relationate

    Categorii populare