Cancelarul German i-a cerut la Belgrad președintelui Serbiei sancțiuni împotriva Rusiei. Vučić: Nu se poate

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut cu fermitate Serbiei să se alăture sancţiunilor împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei, a declarat vineri preşedintele sârb Aleksandar Vučić, relatează AFP conform Agerpres.

„Cancelarul Scholz a cerut într-un mod foarte hotărât, clar şi ferm Serbiei să se alăture sancţiunilor împotriva Rusiei”, a declarat Vučić în cadrul unei conferinţe de presă comune la finalul întrevederii cu Scholz, care a efectuat prima sa vizită în Balcanii occidentali.

Preşedintele sârb a evocat „situaţia specifică” a Serbiei în această chestiune, din cauza înainte de toate a problemei Kosovo, fostă provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în 2008 şi pe care Belgradul, cu susţinerea Rusiei la ONU, nu o recunoaşte.

Aleksandar Vučić a subliniat, de asemenea, legăturile economice, în special în domeniul energetic, şi relaţiile tradiţionale foarte apropiate cu Rusia.

„Noi ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să fie susţinute de toate ţările candidate la aderarea la UE”, a afirmat, la rândul său, Olaf Scholz.

„Este important să depunem eforturi ca un număr tot mai mare de ţări să se alăture sancţiunilor, pentru că ele sunt instrumentul, împreună cu livrările de arme, care va ajuta Ucraina să-şi determine viitorul”, a declarat Olaf Scholz.

Serbia rămâne singura ţară europeană care nu a impus sancţiuni Rusiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    10 măsuri care ar rezolva criza petrolului

    Asociația Energia Inteligentă (AEI) a propus, luni, autorităților zece...

    Orbán: Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac grav împotriva Ungariei

    Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac...

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Articole relationate

    Categorii populare