COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Matthias von Hein
Kurzii au toate drepturile să fie independenți. Dar referendumul a tensionat și mai mult situația în Orientul Apropiat. Acum se pune problema înarmării, pe toate părțile. Matthias von Hein comentează.
Kurzii, se spune, nu au niciun prieten în afară de munți. Prin referendumul pentru independență se pun de-a curmezișul cu întreaga lume. Lume care nu a făcut niciodată mare lucru pentru kurzi. În afară de Israel, înconjurat el însuși de dușmani, nimeni nu a susținut independența kurzilor. În schimb, din exterior vin numai îndoieli și critică. Cu cât te apropii mai tare de Kurdistan, cu atât mai mari sunt amenințările: în nord, Turcia a încercat să-i intimideze cu tancuri la graniță. În est se află trupele iraniene. Iar în sud, premierul de la Bagdad, Abadi, a pus în mișcare soldații irakieni și milițiile șiite.
Statele din regiune par unite în dorința lor de a menține granițele trasate după primul Război Mondial de puterile coloniale Franța și Anglia, fără a ține cont de popoarele locului rămase în urma destrămării Imperiului Otoman.
Cel mai mare popor fără stat propriu
Kurzii au rămas perdanți, în ciuda promisiunilor. Dreptul la autodeterminare stă la baza dreptului internațional. Se găsește și în Charta Națiunilor Unite. Dar pentru kurzi – un popor de 40 milioane de oameni – dreptul acesta a rămas numai o frază în vânt. În schimb, n-ar trebui să mire pe nimeni că pe kurzi nu-i interesează prea mult intergritatea Irakului. Decenii întregi au fost oprimați în Irak, sau uciși cu bome cu gaz.
Din punct de vedere istoric, momentul acesta este cel mai prielnic pentru kurzi: în lupta împotriva terorii IS, au câștigat simpatia lumii și li s-au oferit arme. Statul Irak este slăbit. Turcia este divizată de puciul de anul trecut și s-a distanțat de aliații occidentali. Iar vocea Siriei nu mai joacă niciun rol în contextul puterilor regionale cu populație kurdă. Referendumul kurzilor reflectă în egală măsură dorința puternică de independență, cât și criza statului irakian și haosul din regiune.
Și cu toate acestea e posibil ca președintele guvernului regional kurd să fi jucat prea tare prin acest referendum. Barzani a organizat referendumul mai ales din motive politice interne: pentru a întări poziția sa și a partidului său, Partidul Democratic din Kurdistan, KDP. Barzani conduce de ani de zile în mod aproape dictatorial și fără legitimitate democratică. Motiv pentru care este controversat în Kurdistan. E posibil ca Barzani să fi subapreciat dorința poporului de independență, la fel ca puterile regionale.
Nu va fi o declarație automată de independență
Ca butoiul cu pulbere să nu explodeze în Orientul Apropiat, toată lumea trebuie să-și păstreze calmul. Respectarea referendumului nu este obligatorie, iar guvernul kurd a repetat de mai multe ori că acestuia nu-i urmează automat o declarație de independență. Barzani poate să-l declare oricând ca un fel de sondaj de opinie. Bagdadul, Ankara și Teheranul vor trebui în schimb să detensioneze situația retoric și militar. Cu cât consideră mai mult acest referendum ca un simplu sondaj de opinie, cu atât mai bine. Adevărul e că și înainte de referendum, Kurdistanul avea toate caracteristicile independenței: propria administrație, propria armată, propriile manuale școlare, control asupra granițelor.
Poate că în acest fel se mai calmează situația – în detrimentul unei adevărate independențe și a dreptului kuzilor la autodeterminare. Dar cel târziu când se va negocia cu adevărat pacea în Siria, problematica kurzilor va fi discutată din nou. Pentru că atâta timp cât această problemă nu este rezolvată, regiunea nu se va calma.
