Bulgaria ezită să expulzeze diplomați ruși

Bulgaria, în al cărei guvern există un solid lobby prorus, are nevoie de mai mult timp pentru a decide dacă urmează exemplul aliaţilor săi din NATO şi Uniunea Europeană care au expulzat diplomaţi ruşi în scandalul provocat de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie, a declarat joi vicepremierul bulgar Tomislav Doncev, citat de Reuters.

Până acum Bulgaria, care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, şi-a rechemat ambasadorul de la Moscova după ce Serghei Skripal, fost agent dublu rus care locuia în Marea Britanie, şi fiica sa Iulia au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei.

Totuşi, Sofia nu a urmat exemplul majorităţii statelor UE şi al aliaţilor NATO, care au expulzat zeci de diplomaţi ruşi de pe teritoriile lor, în semn de solidaritate cu Marea Britanie.

”Situaţia politică din Bulgaria este de aşa natură încât acest tip de decizii trebuie să fie luate în consens. Pentru moment, că e bine sau rău, nu există un asemenea consens”, a spus Doncev, cu referire la discuţiile din interiorul coaliţiei guvernamentale de la Sofia privind atitudinea de adoptat faţă de Rusia în cazul Skripal.

Atât preşedintele bulgar Rumen Radev, cât şi Partidul Socialist – cea mai mare formaţiune de opoziţie din Bulgaria – insistă că sunt necesare dovezi concrete suplimentare ale implicării Rusiei în otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale.

Urmând exemplul Marii Britanii, care a expulzat 23 de diplomaţi ruşi ca represalii, peste 25 de ţări au anunţat de la începutul săptămânii măsuri similare, la care Rusia a promis să riposteze. SUA au decis să expulzeze 60 de diplomaţi ruşi şi să închidă consulatul rus de la Seattle.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare