BUCUREȘTIUL TACE/ Merkel îl susține pe Cameron pentru tăierea ajutoarelor sociale pentru ROMÂNI

Premierul britanic David Cameron a obținut un sprijin parțial din partea cancelarului german Angela Merkel cu privire la cererea Londrei de reducere a sistemului de ajutoare sociale în interiorul Uniunii Europene, în cadrul tentativei șefului executivului britanic de a găsi aliați între celelalte state membre pentru reformarea blocului comunitar, informează joi AFP, conform Agerpres.

CITIȚI ȘI:VIZAȚI ROMÂNII IMIGRANȚI ÎN UE/ Polonia gata să sprijine UK pentru limitarea drepturilor imigranților și tăierea ajutoarelor sociale

‘Noi trebuie să ne asigurăm că sistemul de ajutoare sociale nu constituie o atracție către Marea Britanie întrucât simțim presiunea imigrației excesive pe care am avut-o în ultimii ani’, a declarat David Cameron, după o întâlnire la Wildbad Kreuth (sudul Germaniei) cu membrii Uniunii Creștin-Sociale, aliatul bavarez al Uniunii Creștin-Democrate, partidul Angelei Merkel.

Cameron are în vedere introducerea unei măsuri prin care cetățenii altor state UE ce ajung în Marea Britanie să fie eligibili pentru primirea ajutoarelor sociale doar după patru ani de ședere pe teritoriul britanic.

Recent, o dezbatere pe această chestiune a apărut și în Germania, după ce Tribunalul federal pentru afaceri sociale a decis că orice cetățean al UE, chiar și șomer, are dreptul ca după o perioadă de șase luni să beneficieze de alocații precum ajutoarele sociale.

Această decizie a provocat îngrijorarea comunelor germane, care finanțează ajutorul social și susțin că astfel se oferă un ‘cadou neașteptat’ ce va atrage cetățeni ai unor state UE cu nivel de trai inferior celui din Germania, precum România și Bulgaria.

Ministrul german al muncii a propus înăsprirea condițiilor de acordare a acestor ajutoare, iar Angela Merkel a calificat miercuri drept ‘interesantă’ această propunere, apreciind că ea ‘corespunde într-o anumită măsură și cu ceea ce dorește Marea Britanie’.

Cancelarul german, care s-a întâlnit miercuri seară cu premierul britanic în Bavaria, a estimat că alocarea automată a ajutoarelor sociale încă de la debutul șederii în Germania a unui cetățean dintr-un alt stat membru nu este în spiritul liberei circulații în Europa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare