#Brexit/ Curtea Europeană de Justiție dă VERDE pentru TĂIEREA ajutoarelor sociale și alocațiile copiilor români din UE/ Bucureștiul tace

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) i-a dat marți dreptate Marii Britanii în privința unuia dintre subiectele cele mai sensibile ale campaniei pentru referendumul privind apartenența acestei țări la Uniunea Europeană (UE), acordându-i dreptul să limiteze unele ajutoare sociale pentru migranții europeni, informează AFP.

Decizia va avea efect de domino putând fi invocată de toate țările din UE pentru măsuri similare.

‘Marea Britanie poate cere ca beneficiarii de alocații pentru familie și pentru creșterea copilului să dispună de drept de ședere în acest stat. Chiar dacă această condiție este considerată ca fiind o discriminare indirectă, ea este justificată de necesitatea de a proteja finanțele statelor membre care îi primesc’ (pe migranți), a anunțat Curtea de Justiție a UE într-un comunicat.

Comisia Europeană a cerut în 2014 Curții de Justiție din Luxemburg să condamne Londra pentru condițiile impuse migranților din UE stabiliți în Marea Britanie înainte de a le acorda alocațiile pentru familie și creșterea copilului.

În sistemul actual, autoritățile britanice verifică întâi dacă persoanele se află legal în Marea Britanie, înainte de a le oferi dreptul la aceste alocații, ceea ce este ‘discriminatoriu’ în opinia executivului de la Bruxelles, care estimează că este suficient ca imigranții să locuiască pur și simplu în această țară pentru a putea beneficia de ajutoare.

Ajutoarele sociale acordate migranților europeni instalați în Marea Britanie constituie unul dintre subiectele-cheie în campania pentru referendumul prevăzut să aibă loc la 23 iunie, privind menținerii sau nu a țării în UE.

Abordarea restrictivă a Marii Britanii în această privință a primit de altfel aprobarea celorlalte 27 de state membre din UE în acordul negociat în februarie cu premierul britanic conservator David Cameron, pentru ca acesta să poată face campanie în favoarea menținerii în UE.

Acest acord merge acum mult mai departe, autorizând Londra să acționeze o ‘frână de urgență’ care să permită tăierea de ajutoare sociale pentru non-britanici, ‘în cazul unui aflux de o magnitudine excepțională de muncitori din alte state membre’, cu acordul Bruxellesului și altor state din UE.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare