Bode îl apară pe Arafat: Au alte interese

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat duminică, la Prima TV, că el colaborează foarte bine cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi consideră că nu este în regulă faptul că anumite persoane îi cer demisia şi îi jignesc pe acesta doar pentru că nu sunt de acord cu anumite măsuri luate în timpul pandemiei, transmite news.ro.

“Fiecare alege să se manifeste cum doreşte de cuviinţă, dacă respectă normele legale în vigoare. Eu, pe domnul secretar de stat Raed Arafat, îl privesc din perspectiva omului cu care colaborez în calitatea lui de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Eu colaborez foarte bine. Ca să fie lucrurile foarte clare, nimeni nu este de neînlocuit, ministru, secretar de stat, primul-ministru pleacă prin moţiune de cenzură, dar în momentul în care un mecanism funcţionează şi unii doar pentru că nu sunt de acord cu anumite măsuri sau alte interese, şi aici nu aş vrea să intru într-o discuţie legată de sistem, cer demisia şi îl jignesc pe domnul doctor Arafat, din punctul meu de vedere nu este în regulă”, a transmis Bode. 

El a mai fost întrebat şi despre faptul că unii liberali au fost nemulţumiţi că Arafat a a fost prezent într-o şedinţă a PNL. “Domnul Arafat nu a venit la şedinţa PNL pentru că nu avea ce face. A venit la respectiva şedinţă fiind invitat. De ce a fost invitat şi ce a prezentat acolo se poate discuta, dar nu s-a trezit dimineaţa să spună ”Eu astăzi mă duc la şedinţa PNL”, a explicat Lucian Bode.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea să numească noul lider suprem al Iranului

    Președintele american Donald Trump a declarat joi că dorește...

    Fost șef al Armatei americane: SUA ar putea rămâne în curând fără rachete cheie

    Fostul vice șef al armatei americane, amiralul Sandy Winnefeld,...

    Transnistria a rămas fără gaze

    Livrările de gaze către Transnistria au scăzut la un...

    Politicianul care nu a acceptat 100 milioane de dolari pentru a schimba numele țării sale

    Conform documentelor recent declasificate și publicate ale serviciului de...

    Altex a deschis magazin in Drobeta Turnu Severin

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat la...

    Fostul prim-viceministru rus al Apărării, reținut

    Fostul prim-viceministru al Apărării, Ruslan Tsalikov, a fost reținut...

    Articole relationate

    Categorii populare