Blue Air are și alte datorii

Blue Air are datorii semnificative şi faţă de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), dar ne-am luat anumite garanţii că vom recupera aceste sume, a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.

„Blue Air are datorii la aeroport, dar acesta nu a fost un motiv pentru anularea acestor curse. Au fost acumulate în ultimii ani şi sunt semnificative. Noi ne-am luat anumite garanţii, astfel încât să fim siguri că ne vom recupera aceste datorii”, a spus Iordache, răspunzând unei întrebări din partea presei.

De asemenea, el a admis că Blue Air va trebui să plătească tariful de parcare pentru aeronavele care nu s-au mai ridicat de la sol, indiferent de motiv.

„Şapte avioane nu au plecat în cursă. Aceste avioane urmau să vină şi să plece într-o altă cursă, deci alte şapte curse anulate, dar o parte dintre ele sunt efectuate cu acelaşi avion, iar o parte cu alte avioane. Cert este că platforma este mai aglomerată ca de obicei, dar aceasta este o situaţie pe care noi o gestionăm şi avem back-up, avem plan de contingenţă, astfel încât să nu fie afectate şi zborurile celorlalte companii aeriene, să nu fie afectaţi şi alţi pasageri. (…) Orice companie aeriană doreşte să aibă avioanele în aer şi nu la sol, pentru că în aer produc bani, la sol consumă. Evident că orice aeronavă staţionează pe platformă plăteşte acel tarif de parcare indiferent de motivul staţionării”, a explicat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare